Zelenski: Rusia, gata să trimită primii soldaţi nord-coreeni pe frontul de luptă

25 October 2024, 19:17

Rusia este gata să trimită primii soldaţi nord-coreeni pe frontul de luptă, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Aceştia ar urma să fie implicaţi în confruntările cu militarii ucraineni în regiunea Kursk, din Rusia. Vladimir Putin a dat de înţeles că soldaţii regimului comunist de la Phenian colaborează cu cei ruşi şi urmează o acţiune coordonată de ambele părţi.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia va trimite primii militari nord coreeni pe front pe 27 sau 28 octombrie.

Liderul de la Kiev a calificat prezenţa militarilor regimului comunist de la Phenian în Rusia drept o provocare care duce la o escaladare a conflictului.

Liderul de la Kremlin nu a negat că există contacte militare cu Coreea de Nord.

Într-un dialog aparent spontan, bine regizat, jurnalista Olga Skabaeva, propagandista Kremlinului, cunoscută sub numele de Marioneta de Fier a lui Putin, a abordat tema soldaţilor nord coreeni.

Olga Skabaeva: Se pare că aţi admis (că Phenianul acordă Ajutor militar Rusiei). Postul american TV NBC v-a întrebat despre soldaţii Republicii Democrate Populare Nord-Coreene din regiunea Kursk, şi v-aţi referit la articolul patru (al pactului defensiv comun), iar Duma de Stat a postat documentul pe site. Se spune că va fi un ajutor reciproc militar în caz de agresiune, de fiecare parte.

Vladimir Putin: Suntem în contact cu prietenii noştri nord-coreeni. Când vom decide ceva, vom decide fără îndoială… Prietenii noştri din Coreea de Nord au acelaşi punct de vedere. Dar, vreau să spun că aceasta este decizia noastră suverană,dacă vom aplica ceva sau nu, când şi cum…

În aceste condiţii, preşedintele Coreei de Sud, aflat în vizită în Polonia, a calificat prezenţa militarilor regimului de la Phenian în Rusia drept o provocare care ameninţă pacea mondială.

Preşedintele Coreei de Sud: Yoon Suk YeolAm evitat să livrăm arme letale, dar am putea reconsidera acest lucru, din cauza activităţilor trupelor nord-coreene.

Serviciile de informaţii ucrainene susţin că Phenianul a trimis aproape 12 mii de militari în Rusia, între care 500 de ofiţeri şi trei generali.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite