Sâmbătă 21 iunie 2025 | București 27˚C / Cer variabil

Vremea rea face ravagii, o femeie a murit de frig. ANM a emis noi avertizări de cod portocaliu și cod galben de ninsori abundente, viscol și strat consistent de zăpadă

5 aprilie 2023, 14:41

Într o comună din Galați, frigul a făcut și o victimă. O femeie de 77 de ani, bolnavă de Alzheimer, a dispărut de acasă, iar rudele au anunțat imediat autoritățile. A fost găsită câteva ore mai târziu, în șoc hipotermic. Iar medicii n-au reușit să o salveze.

Citește și Cod roșu de viscol și ninsori în județele Botoșani și Iași. Școlile și 20 de tronsoane de drumuri judeţene vor fi închise

Dr. Mihai Polinschi, director medical SAJ Galați: Echipajul de serviciu a găsit femeia căzută, în stop cardiorespirator, fără puls, hipotermică, dezbrăcată de la brâu în jos.

În Neamț, zăpada viscolită a provocat blocaje pe drumurile județene.

Pe DN15D s-a circulat cu dificultate. Cel mai greu le-a fost șoferilor care au schimbat deja cauciucurile de iarnă ale mașinilor și au trecut la anvelope de vară. În spatele lor s-au formate coloane de zeci de autovehicule.

În Bacău, echipele ISU au intervenit pentru îndepărtarea a zeci de copaci rupți de vijelie. Mai multe autoturisme au fost avariate.

Ema Tereș, purtător de cuvânt, ISU Bacău: În intervalul 4-5 aprilie, echipajele au intervenit în 32 de misiuni pentru degajarea arborilor căzuți.

Pe DN17, în județele Suceava și Bistrița Năsăud, drumul a fost acoperit cu un strat de zăpadă de câțiva centimetri. În pasurile Mestecăniș și Tihuța vizibilitatea a fost scăzută. Utilajele de la drumuri au patrulat continuu.

Pe șoselele din Brașov stratul de zăpadă a atins 25 de cm. Pe drumurile spre Cheia și spre Râșnov au fost blocaje temporare. Drumarii au intervenit cu 6 utilaje.

Probleme au fost și pe aeroportul din Iași. Trei zboruri au fost direcționate spre aeroportul din Suceava. Un alt zbor redirecționat inițial spre Otopeni s-a întors ulterior la Iași, dar a ratat aterizarea, iar pilotul a decis să se întoarca la Bergamo, fără pasageri. Călătorii care au rămas la Iași și-au luat bilete pentru zborul de dimineață spre Roma, dar și acesta a fost anulat.

Reprezentanții aeroportului spun că de vină pentru întârzieri sunt procedurile de pregătire a aeronavelor.

Elena Troia, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Iaşi: Avem trei întârzieri pe Plecări și una pe Sosiri, cauza principală fiind degivrarea aeronavelor, procedură absolut necesară înainte de decolare.

Județele din nord-estul țării se află până mâine la prânz sub o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente, viscol și strat consistent de zăpadă. Este cod galben de ninsoare până joi după amiază în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei și în Carpații Orientali. Iar în Dobrogea și estul Munteniei va fi vânt puternic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite