Vremea bună, bucuria motocicliştilor. Specialiștii recomandă atenție sporită la revenirea în trafic

8 March 2026, 16:58 (actualizat 8 March 2026, 19:20)

După luni întregi în care motoarele au stat în garaje, primele zile cu temperaturi de primăvară au readus pe șosele motocicliștii și scuteriștii. Pentru ei, începutul sezonului este un moment așteptat tot anul. Totuși, polițiștii și instructorii auto spun că revenirea în trafic trebuie făcută cu prudență, mai ales pentru că mulți șoferi nu sunt încă obișnuiți să îi întâlnească pe motocicliști pe străzi.

Sunetul motoarelor începe să se audă din nou pe șosele. Pentru pasionați, începutul primăverii înseamnă mai mult decât o simplă plimbare.

Înainte de primele ieșiri, mulți dintre ei își pregătesc atent motocicletele.

Motocicliștii ar trebui să verifice anvelopele, frânele și luminile. În plus, este bine să revină treptat în trafic, pentru că reflexele se pot pierde În perioada de iarnă. Instructorii auto spun că începutul sezonului moto trebuie tratat cu seriozitate.

Adrian Marcu – instructor auto: Atenție în perioada asta că asfaltul este încă rece, nu avem aderența foarte bună, nu se încălzesc anvelopele că pe anotimpul cald.  

Șoferilor li se recomandă să fie atenți la oglinzi și la unghiurile moarte.

Insp. pr. Mircea Vlad – Serviciul Rutier Sibiu: Le recomandăm o conduită preventivă a condusului, iar conducătorilor auto le recomandăm să fie atenți la prezența motocicliștilor în trafic.

Pentru iubitorii de motoare, primăvara înseamnă libertate, drumuri deschise și adrenalină. Dar pasiunea trebuie să meargă întotdeauna mână în mână cu prudența, spun specialiștii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Weekendul aduce temperaturi în creștere și ploi tot mai puține