„Vor să treacă prin cimitir, să facă pod, nu se poate realiza fără să nu intri cu buldozerul”. Revoltă la Nădășelu, după ce localnicii au auzit că Autostrada Transilvania ar putea traversa terenul cu locurile de veci

2 octombrie 2022, 22:17

Noi ne bucurăm să fie autostradă, dar să nu ne calce în picioare, să nu ne profaneze mormintele„.

Zeci de locuitori din satul Nădăşelu s-au adunat sâmbătă la morminte, revoltați de intenția constructorului de a ridica un viaduct care traversează cimitirul.

S-a ajuns la această soluție din cauza alunecărilor de teren foarte frecvente în zonă.

Noi suntem foarte speriați, dacă mutăm autostrada mai jos, că o să se întâmple exact același fenomen„.

Oamenii din Nădăşelu spun că nici măcar nu au fost consultați cu privire la această soluție și nu vor accepta ca liniștea morților să fie tulburată sau ca mormintele rudelor să fie strămutate.

VEZI și Au modificat traseul autostrăzii și acum va trece prin vatra unui sat și prin curțile localnicilor din două comune. Locuitorii afectați: case și habitate distruse, poluare. Replica CNAIR: Nu ne jucăm cu o cariocă pe hârtie

„Vor să treacă prin cimitir, să facă pod peste cimitir, ceea ce nu-i o soluție și nu se poate realiza fără să nu intri cu buldozerul”.

„În cimitir nu-i lăsăm nicidecum să intre, să știu că mă pun și stau eu grămadă acolo”.

„Se poate face un tunel, sunt mai multe variante. Constructorul a ales o variantă mult mai puțin costisitoare”.

Specialiștii în infrastructură consideră că firma constructoare poate găsi o soluție de compromis, dar ar însemna cheltuieli în plus.

Ionuț Ciurea, director, Asociaţia Pro Infrastructura: Ori se fac niște deschideri largi, astfel încât să nu se deranjeze niciun fir de iarbă din cimitir, dar asta înseamnă niște bani în plus. Cealaltă variantă este, evident, să se strămute o parte din morminte.

Reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi dau asigurări că noua construcție nu va afecta cimitirul satului.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR:Pilele viaductului vor fi în afara cimitirului, iar înălţimea viaductului va fi peste 9 metri. Deci, din toate punctele de vedere, acest viaduct nu va afecta cimitirul„.

Deși construcția unei autostrăzi aduce avantaje clare comunităților din zonă, oamenii din Nădășelu spun că până acum au avut parte doar de necazuri: s-au judecat cu statul pentru prețurile mici oferite la expropriere, iar după începerea lucrărilor, utilaje grele au distrus drumurile din sat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite