Volodimir Zelenski: Să înceteze scuzele pentru a nu impune sancțiuni Rusiei. Ce țări încă mai cumpără resursele Moscovei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut apel la partenerii Kievului să nu mai cumpere petrol rusesc și să nu caute scuze pentru a evita impunerea de sancțiuni la adresa Moscovei.
Mesajul său, transmis pe platformele de socializare, a venit la câteva ore după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a venit cu două noi condiții pentru a impune noi sancțiuni, amânate de luni de zile pentru termene ce au variat între “două săptămâni” și zeci de zile.
Liderul de la Casa Albă a transmis pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, că le-a scris statelor NATO, cărora le-a cerut să nu mai cumpere petrol rusesc, drept precondiție pentru ca SUA să impună noi sancțiuni Moscovei.
Donald Trump a vorbit din nou despre “războiul lui Biden și Zelenski”, reluând teza sa mai veche privind cauzele pentru care Rusia a invadat Ucraina.
„Îndemn toți partenerii să nu mai caute scuze pentru a nu impune sancțiuni – Europa, SUA, G7, G20”, a scris Volodimir Zelenski, pe rețeaua X.
“Este necesară reducerea consumului de petrol rusesc, iar acest lucru va reduce cu siguranță capacitatea Rusiei de a lupta. Auzim poziția SUA, iar această poziție ar trebui auzită de toți cei care încă aleg să se aprovizioneze din Rusia, în loc să se aprovizioneze de la alți parteneri”, a notat liderul de la Kiev.
Cine continua să cumpere petrol rusesc
Unele state membre NATO încă mai cumpără petrol din Rusia – în principal Turcia, al treilea mare cumpărător după China și India, între 1 ianuarie 2023 și 30 iulie 2025, după cum arată datele Centrului pentru cercetare în domeniul energiei și poluării, citate de Newsweek.
Turcia a cheltuit în jur de 90 de miliarde de dolari pentru resursele energetice oferite de Rusia, din care aproximativ 62 de miliarde de dolari doar pentru petrol.
Ungaria și Slovacia continuă, de asemenea, să cumpere petrol din Rusia.
Ungaria a cheltuit aproximativ 13,4 miliarde de dolari pentru petrolul și gazele oferite de Moscova, iar Slovacia aproximativ 10 miliarde de dolari. Ambele sunt printre primii 10 importatori de energie rusească.
Nu este clar dacă Donald Trump îi va confrunta direct pe premierul Ungariei, Viktor Orban, amic politic, sau pe președintele Turciei, Recep Tayyp Erdogan, în privința acestei chestiuni. Ambii sunt aliați ai președintelui SUA.
Uniunea Europeană a încercat să renunțe la energia rusească trecând la o linie de aprovizionare operată de Azerbaidjan, dar unii cercetători au suspectat că Azerbaidjanul a importat mai mult combustibil din Rusia, pentru a-l transfera apoi în Europa, astfel încât să poată satisface cererea, potrivit Politico.
Azerbaidjanul a insistat că orice gaz importat din Rusia este destinat exclusiv uzului intern.
Europa avea acorduri de cumpărare a gazelor rusești care au expirat la sfârșitul anului 2024, moment în care Ucraina a întrerupt tranzitul de gaze, ceea ce i-a supărat pe oficialii ruși, care au avertizat că decizia va avea „cel mai negativ impact asupra nivelului de trai al cetățenilor europeni”.
Rusia a continuat să evite sancțiunile, prin vânzări, inclusiv cu sprijinul flotei sale din umbră, către India și China. În cadrul războiului său tarifar global, Donald Trump a impus suprataxe ambelor state – o mișcare care a deranjat India, după o relație altfel conciliantă.

