Voiculescu: Medicii de familie vor fi plătiți suplimentar pentru o muncă suplimentară. 30 de lei pentru fiecare pacient programat pentru vaccin. Ne bazăm pe medicii de familie să îi informeze și să îi programeze pe pacienți

15 ianuarie 2021, 18:07

Vlad Voiculescu a anunțat că medicii de familie vor fi plătăți suplimentar pentru programarea pacienților la vaccinare. Vor primi câte 30 de lei pentru fiecare pacient.

„Medicii de familie vor fi remunerați pentru această muncă suplimentară, este o plată suplimentară pentru o muncă suplimentară. Plata va fi de 30 de lei pentru fiecare pacient programat.”

Ordonanța de Urgență clarifică cine va finanța operaționalizarea și cheltuielile curente ale centrelor de vaccinare, precum și cum va fi recrutat și plătit personalul medical implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19.

Actul normativ urmează să deblocheze înființarea centrelor de vaccinare pentru a doua etapă a campaniei de vaccinare.

„Cea mai bună informație despre un vaccin o iei de la un medic, ideal de la medicul pe care îl cunoști, de la medicul tău de familie, nu de la un politician care apare la televizor. Pentru perioada următoare ne bazăm pe medicii de familie să informeze pacienții și să îi programeze în plarforma de programare pentru vaccin”, spune ministrul.

Ministrul Sănătăţii a declarat și că şcolile vor fi deschise pe 8 februarie „în anumite condiţii de siguranţă şi în anumite condiţii epidemiologice” şi a menţionat că vor fi luate o serie de „măsuri de precauţie”, cum ar fi vaccinarea personalului din învăţământ şi testarea persoanelor simptomatice şi a contacţilor celor identificaţi pozitiv cu COVID-19.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite