Vladimir Putin a ajuns în Coreea de Nord. Este prima sa vizită în această țară din ultimii 24 de ani

18 iunie 2024, 14:35 (actualizat 18 iunie 2024, 23:39)

Vladimir Putin și-a început vizita de două zile în Phenian, la unul dintre puţinii parteneri pe care-i mai are la nivel internaţional: dictatorul Kim Jong-Un. Liderul de la Kremlin a promis să construiască sisteme comerciale şi de securitate cu Coreea de Nord, iar de la Kim Jong-Un aşteaptă continuarea sprijinului militar în războiul său împotriva Ucrainei. Aceasta este prima vizită a lui Putin în Coreea de Nord din ultimii 24 de ani.

Vladimir Putin este însoțit, la Phenian, de o delegație numeroasă, din care fac parte ministrul rus al Apărării, Andrei Belousov, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, miniștrii pentru resurse naturale, Sănătate și Transporturi, dar și șefii agenției spațiale ruse sau ai căilor ferate.

Într-o scrisoare publicată de presa de stat nord-coreeană, Putin a mulțumit Phenianului pentru susținerea Rusiei în războiul din Ucraina, „în ciuda șantajului și amenințărilor militare ale Statelor Unite”. Prima reacție a venit de la șeful NATO, Jens Stoltenberg.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Coreea de Nord a livrat Rusiei mai mult de un milion de proiectile pentru artilerie. Așadar, Coreea de Nord ajută Rusia să ducă un război de agresiune împotriva Ucrainei. Și, în schimb, Rusia livrează tehnologie pentru programele lor de rachete și nucleare.

Unii experți prognozează că Putin ar putea declara oficial că Rusia iese din regimul de sancțiuni impuse Coreei de Nord. Moscova are nevoie de armament ieftin de la Phenian, iar Coreea de Nord ar putea primi tehnologie pentru comunicații și sateliți în spatiu.

Andrei Lankov, profesor, Universitatea Kookmin, Coreea de Sud: În principiu, schimburile comerciale pe care le poate face Rusia cu Coreea de Nord sunt în pierdere. Sau cel puțin așa este din 1953 încoace. Nu știu daca Rusia va decide să închidă ochii la aceste pierderi, din motive politice, și dacă va dezvolta vreun mecanism pentru a compensa aceste pierderi suferite de antreprenorii ruși, dar mă îndoiesc. Înclin să cred că nu, inclusiv pentru că, dacă ostilitațile din Ucraina încetează, valoarea strategică a Coreei de Nord este cel mai probabil nu foarte mare.

Rusia a promis cooperarea cu Coreea de Nord într-o serie de domenii umanitare, economice, comerciale și militare și a blocat eforturile Consiliului de Securitate al ONU de a monitoriza și de a impune noi sancțiuni asupra Phenianului. Vizita lui Vladimir Putin în Coreea de Nord va include discuții individuale între cei doi lideri, precum și un concert de gală, o recepție de stat și declarații de presă, relatează agenția rusă de știri Interfax.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite