Victor Rebengiuc, la ultimul rol al carierei: Joc până când oi putea sau până când direcţia teatrului o să spună ‘Dom’le, nu prea vine lumea, mai bine punem altceva’
Minute în şir de aplauze pentru actorul Victor Rebengiuc şi întreaga distribuţie la avanpremiera spectacolului „Tatăl” pus în scenă la Teatrul Bulandra din Capitală. Un text tulburător de Florian Zeller şi o interpretare magistrală a lui Victor Rebengiuc au emoţionat spectatorii până la lacrimi.
Textul vorbeşte despre experienţa degradării la senectute. Victor Rebengiuc este Andre, un tată pe care memoria nu-l mai ajută. Este tot mai vulnerabil şi irascibil. Demenţa îl condamnă la singurătate, iar apoi vine sfârşitul.
Victor Rebengiuc: „Personajul pe care îl joc eu se chinuie într-o lume plină de necunoscut, oriunde se întoarce nu recunoaşte, nu cunoaşte, nu ştie cu cine vorbeşte, de ce trebuie să facă un lucru sau altul. E tot timpul într-un echilibru extrem de fragil.”
Actorul Victor Rebengiuc a anunţat recent că acesta este ultimul rol din cariera sa. O carieră de peste 67 de decenii.
Victor Rebengiuc: „Ăsta este ultimul rol pe care îl joc şi îl joc până când oi putea sau până când direcţia teatrului o să spună ‘Dom’le, nu prea vine lumea, mai bine punem altceva’