Via Transilvanica uneşte din nou. Sute de persoane au donat pentru cauza colegului nostru, Alex Ungureanu, aproximativ 10 mii de euro
Via Rransilvanica uneşte din nou. Colegul nostru, Alex Ungureanu şi Alin Uşeriu, cofondator al celui mai cunoscut traseu de la noi din ţară, s-au întâlnit pentru prima dată faţă în faţă. Au fost pe drum în acelaşi timp. Unul dintre ei a făcut 1400 de km, cel de-al doilea dublu. Fiecare pentru o cauză. Alex pentru campusul medical de la Marie Curie, Alin pentru oamenii drumului, în speranţa că într-o zi, poate cât mai curând, Via Transilvanica va deveni cel mai cunoscut ambasador al ţării noastre.
Acum mai bine de o lună, colegul nostru Alex Ungureanu se întorcea acasă după 64 de zile pe drumul care uneşte. Aseară, unii dintre cei care i-au fost alături ori pe traseu, ori de acasă, ţinând pumnii strânşi, şi-au dat întâlnire. Şi tot aseară a fost prima întâlnire cu Alin Uşeriu, unul dintre fondatorii proiectului Via Transilvanica.
Mii de oameni din mai bine de 50 de ţări au străbătut deja poteca dintre Putna şi Drobeta Turnu Severin. Unii au făcut tot traseul de aproape 1400 de kilometri, alţii doar o parte. Unii sunt români curioşi să îşi cunoască ţara altfel, alţii sunt străini, care au aflat de România tocmai pentru că există Via Transilvanica. Între ei şi Siobahn. Este irlandeză, dar trăieşte de ani de zile în Australia.
Siobahn: A fost absolut minunat să fiu pe Via Transilvanica și să văd un mod de viață total diferit de cel din oraș, de exemplu. A fost o experiență destul de solitară să merg pe Via Transilvanica. A fost o plăcere absolută că oamenii ne-au deschis inimile și casele lor aici. Am fost pur și simplu copleșită.
Colegul nostru, Alex Ungureanu a plecat cu un scop – să adune bani pentru campusul medical pediatric de la Marie Curie.
Sute de persoane au donat pentru cauza lui aproximativ 10 mii de euro. Iar pentru fiecare kilometru parcurs şi el a donat câte un leu.

