Vehicule exotice, produse de un olandez stabilit în România. Velomobilul, atracția de pe drumurile mureșene
Cine trece prin comuna Breaza de lângă Reghin, în județul Mureș, este foarte posibil să întâlnească acest vehicul. Este un velomobil pe care îl conduce Jan, un olandez stabilit aici încă din 2012.
Dragostea lui Jan pentru România este, însă, mult mai veche. El a venit pentru prima dată la noi în țară în urmă cu 20 de ani, ca voluntar la o fundație umanitară care distribuia ajutoare. A învățat limba română încă de atunci. După 3 ani a plecat. Dar gândul i-a rămas aici.
”În 2006 am plecat din România, în Brazilia și acolo am lucrat la o fundație care ajută oamenii să pornească firmele proprii. Acolo a crescut ideea că hei, de ce nu fac firma mea, că atunci aș avea plăcere în ce fac. Asta cu velomobilul a fost pasiunea mea, atunci eu pot să lucrez în pasiunea mea, pot să fac și un ban și cred că la sfârșit e mai util pentru România să facem o firmă, în loc de o fundație umanitară”, be-a explicat Jan Wijnen, olandez stabilit în România.
Și a făcut. Olandezul produce velomobilele chiar în sat, unde a deschis un atelier și lucrează cot la cot cu cei 40 de angajați.
”A creat niște locuri de muncă, oamenii îl apreciază, îi plătește destul de bine, peste media din oraș nu ar fi probleme, Așa că om ce știți despre el? E sociabil, e un om calculat, calm”, povestește un localnic.
În firma lui Jan lucrează atât români, cât și etnici maghiari. Andrei și Dorin sunt chiar din sat și lucrează de câţiva ani în atelierul olandezului.
”Eu pot să zic ce îmi place aici. E libertate, avem loc, oamenii sunt mai calzi decât în Olanda, mai primitori. Și apoi România e de 8 ori mai mare și suntem 19 milioane de oameni și Olanda cu 17 milioane e pe o țară foarte mică. În Olanda trebuie să ai reguli foarte stricte altfel se deranjează vecinii unii pe alții. Îmi place bine-înțeles natură. Avem natură fantastic de frumoasă aici. Eu sunt convins că avem cei mai frumoși munți din toată Europa. Bine, Europa de est. Avem și Elveția și acolo îmi place. Dar aici poți să mergi în munți cu cortul, să petreci cu prietenii, lucruri din astea nu avem în Olanda deloc”, ne-a mai povestit Jan Wijnen.
Lui Jan îi lipsește totuși, din când în când, familia rămasă în Olanda. Dar s-a obișnuit să îi vadă mai rar, mai ales că aici, în România, sătenii îi sunt ca a două familie.