Vânturile, căldura şi seceta persistentă au alimentat incendiile de vegetaţie din Los Angeles

Los Angeles / Profimedia Images
9 ianuarie 2025, 14:10

Oamenii de ştiinţă afirmă că incendiile de vegetaţie înteţite de vânturi care au devastat peisajul arid din Los Angeles marchează cel mai recent episod din seria fenomenelor meteorologice extreme asociate schimbărilor climatice şi care s-ar putea agrava pe fundalul temperaturilor globale în creştere, informează Reuters.

Declanşate cu mult timp înaintea sezonului obişnuit al incendiilor de vegetaţie, incendiile din California au continuat să se răspândească miercuri cu rapiditate.

Oamenii de ştiinţă consideră de acum că incendiile reprezintă un risc ce există pe tot parcursul anului în California. Acest stat din vestul SUA s-a confruntat în ultimii ani cu incendii din ce în ce mai extinse, care au pârjolit suprafeţe tot mai vaste pe fondul secetei şi al tiparelor climatice în schimbare.

”Schimbările climatice remodelează regimurile – tiparele caracteristice ale incendiilor de vegetaţie dintr-o anumită regiune”, a declarat Kimberley Simpson, de la Facultatea de Bioştiinţe din cadrul Universităţii Sheffield.

La doar câteva ore după emiterea marţi seară a unor alerte meteo referitoare la vânturi extreme şi condiţii aride în zona Los Angeles, mai multe zone din emblematicul oraş din deşert erau deja în flăcări.

Scânteile au sărit peste autostrăzi şi au aprins acoperişuri. Palmierii au ars asemenea unor chibrituri pe fundalul cerului nocturn. Până miercuri dimineaţă, zeci de mii de persoane şi-au părăsit locuinţele în timp ce flăcările ardeau necontrolat.

Factorul vânt

În Los Angeles, situat în apropierea deşertului din California de Sud, vânturile puternice, precum şi vremea călduroasă şi uscată sunt fenomene obişnuite, iar faimoasele vânturi Santa Ana suflă frecvent în aceste zone către coastă. În contextul condiţiilor de iarnă aridă, nu este neobişnuită formarea unor vânturi puternice, a precizat Brent Walker, din cadrul Biroului meteorologic britanic (Met Office).

Cu toate acestea, evenimentul atmosferic care alimentează incendiile din Los Angeles nu este un eveniment tipic de vânturi descendente Santa Ana. În schimb, vânturi anormal de puternice au suflat în spatele unui sistem de furtună cu o formă atipică deasupra văii fluviului Colorado, situată la o altitudine mai mică, amplificate de ceea ce oamenii de ştiinţă denumesc un eveniment ”undă de munte”.

Fenomenul ‘undă de munte’ se produce deasupra unui lanţ muntos în condiţii specifice de temperatură şi de vânt.

”Când aceste condiţii se aliniază perfect, se comportă asemenea unui val oceanic, când vânturile se scurg pe deasupra muntelui, iar apoi se revarsă cu putere pe celălalt versant”, a declarat Paul Schlatter, cercetător în cadrul Serviciului naţional de meteorologie din Boulder, Colorado.

”Doar forţa acestor vânturi (ale sistemului de furtună) şi o mică intensificare în urma undei de munte reprezintă cu adevărat factorul care alimentează aceste incendii”, a spus Paul Schlatter.

O ‘undă de munte’ similară s-a produs în preajma incendiului Marshall Fire, care s-a răspândit rapid în Colorado pe 30 decembrie 2021, alimentat de vânturi descendente cu viteze de până la 185 de kilometri pe oră. Flăcările au distrus atunci mii de locuinţe şi sedii de firme înainte de a fi stinse de ninsoarea care a căzut în noaptea următoare. ”Orice incendiu care se produce în astfel de condiţii va deveni rapid necontrolat”, a explicat Paul Schlatter.

Furtunile de zăpadă înregistrate săptămâna aceasta deasupra munţilor San Bernardino, la distanţă de circa două ore cu maşina de Los Angeles, este posibil să fi contribuit, de asemenea, la dinamica regională a vânturilor.

Între timp, meteorologii din regiune aşteaptă un eveniment de vânturi Santa Ana la finalul săptămânii acesteia.

 Materialele combustibile sunt importante

Înaintea incendiilor, Serviciul naţional de meteorologie al Statelor Unite a emis mai multe alerte pentru această regiune dens populată, avertizând în legătură cu riscul incendiilor şi al ”combustibililor extrem de uscaţi”, ceea ce însemna că peisajul arid format din tufişuri, palmieri, ierburi şi păduri de foioase era pregătit să ia foc.

În contextul creşterii temperaturilor în California cu circa 1 grad Celsius începând din 1980, numărul zilelor cu vegetaţie uscată ”vulnerabilă la incendii” s-a dublat, a declarat expertul în gestionarea incendiilor Lindon Pronto, din cadrul Institutului Forestier European.

”Într-un final, se produce un efect agravant care determină episoade de incendii extreme în diferite perioade ale anului, fie că e decembrie sau ianuarie”, a spus el.

În spatele copacilor de eucalipt şi zonelor cu tufişuri spinoase din Los Angeles, o zonă urbană dens populată, se află de asemenea materiale inflamabile, cum ar fi cabluri electrice suspendate, stâlpi din lemn ai sistemului de telefonie şi locuinţe construite cu materiale din lemn în acord cu reglementările referitoare la seisme.

Construcţiile din lemn au fost, de asemenea, un factor major în răspândirea rapidă a incendiului din 2023 din oraşul istoric Lahaina, în Hawaii, care a produs pagube majore.

Oamenii de ştiinţă avertizează în legătură cu alte pericole în urma incendiilor, printre care şi riscul unor alunecări de pietre de pe versanţi abrupţi după arderea vegetaţiei sau explozia unor rezervoare cu propan, conducte de gaze sau a altor materiale periculoase pe măsură ce flăcările înaintează în spaţiile de depozitare ale locuinţelor şi în zonele industriale.

”Există pur şi simplu o cantitate masivă de materiale periculoase în toate aceste locuinţe care sunt cuprinse de flăcări”, a spus Lindon Pronto.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite