Val de solicitări la firmele autorizate după tragedia din Rahova
Tot mai multi bucureşteni sună la Distrigaz să reclame miros de gaze, iar firmele autorizate nu fac faţă valului de sesizări după explozia din Rahova. Chiar dacă sunt nemulţumiţi că nu au căldură şi apă caldă, oamenii spun că e mai bine aşa decât să se producă un dezastru.
Locuitorii unui bloc din cartierul bucureștean Rahova au simitit miros de gaze. Au sunat la distribuitor care a depistat scăpări de gaze. În consecință, Distrigaz a închis alimentarea și a pus sigiliu.
Un alt bloc, aceeași situație.
Firmele autorizate de gaze, cele care pot face reparaţii şi revizii, nu fac faţă valului de sesizări după explozia din Rahova.
Alex Costache, jurnalist TVR: Reprezentanții firmelor de gaze spun că numărul sesizările a explodat, a crescut cu peste 200 la sută după tragedia din Rahova. Dacă sesizarea se confirmă, reprezentanții Distrigaz închid gazele și aplica sigiliul.
În cazul în care într-o clădire miroase a gaze, echipele operatorului de distribuție vin şi, în funcţie de măsurători, opresc gazele.
Distribuitorii nu fac reparații la instalaţiile de pe proprietăţile private.
Locatarii sau asociația de locatari trebuie să cheme o firmă privată autorizată de ANRE pentru reparaţii sau eliminarea scurgerilor de gaze.
Apoi, echipele companiei de distribuție pot reveni pentru scoaterea sigiliului și repunerea în funcțiune a gazelor.

