Vaccinarea copiilor sub 12 ani, posibilă și în România. Valeriu Gheorghiță: Flacoanele pentru copii vor fi diferite față de cele pentru adulți
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, la emisiunea Tema Zilei, difuzată pe TVR 1,
”Vom recomanda cu tărie vaccinarea celor care sunt vulnerabili, și anume copiii din această grupă de vârstă, 5-12 ani, cu afecțiuni care îi predispun unui risc de a face o formă severă. Este nevoie de evaluare la nivelul Agenției Europene a Medicamentului, unde sunt experți independenți care evaluează toate datele cumulate. La începutul lunii octombrie, va fi depusă toată documentația și datele acumulate la Agenția Europeană a Medicamentului așa încât ne așteptăm ca în luna noiembrie să avem o recomandare în acest sens. Flacoanele vor fi diferite, vor fi flacoane condiționate cu 10 doze, în loc de 6 doze cât sunt flacoanele de la compania Pfizer în momentul de față pentru adulți. Capacul va fi diferit așa încât să fie ușor de recunoscut, se va respecta același tip de procedură. Urmează să primim și flacoane destinate copiilor.”