Următoarea rundă de negocieri dintre Statele Unite și Iran, privind programul nuclear al Teheranului, joi, la Geneva

SUA-Iran/Foto: Profimedia Images
23 February 2026, 12:57 (actualizat 23 February 2026, 13:05)

Oman a găzduit anterior negocierile indirecte privind programul nuclear al Republicii Islamice și a facilitat inclusiv ultima rundă de negocieri de la Geneva, care s-a desfășurat săptămâna trecută.

Înainte de anunțul făcut de Oman, ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, a declarat într-un interviu acordat CBS că se așteaptă să se întâlnească joi la Geneva cu trimisul SUA, Steve Witkoff. Araghchi a mai afirmat că există în continuare „șanse bune” pentru o soluție diplomatică a problemei nucleare, potrivit Associated Press.

Vinerea trecută, președintele american Donald Trump a avertizat că sunt posibile atacuri limitate împotriva Iranului. Liderul de la Casa Albă a avertizat că vor urma „lucruri foarte rele” în cazul în care nu se ajunge la un acord nuclear.

Ambele părți au anunțat că sunt pregătite pentru război dacă negocierile privind programul nuclear al Teheranului eșuează.

Ultimele negocieri privind programul nuclear al Iranului au avut loc la Geneva pe 17 februarie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite