UPDATE Legea offshore a fost aprobată de Camera Deputaților. Premierul Nicolae Ciucă: Prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră va intra în sistem la sfârșitul lunii iunie
Și astăzi a avut loc un schimb de replici asemănător, la dezbaterile din Camera Deputaților în urma cărora legea offshore a trecut de votul final.
Noile reguli vor încuraja investițiile în exploatarea gazelor din Marea Neagră, dau asigurări guvernanții.
Reprezentații industriei se așteaptă ca extracția gazelor naturale din Marea Neagră să înceapă în vară.
Din zăcămintele Doina și Ana, capacitatea de producție este estimată la un miliard de metri cubi pe an, adică aproximativ 10% din consumul țării.
Creșterea producției interne de gaze naturale e necesară și în contextul în care cererea va crește în lunile următoare, odată cu stocurile pentru sezonul rece. Prețurile sunt mai mari decât în perioada similară a anului trecut și ar urma să crească și mai mult din toamnă, estimează experții.
Reprezentanții autorității de reglementare le cer furnizorilor să accelereze umplerea depozitelor pentru sezonul rece.
Procesul a început deja de la jumătatea lunii aprilie.
Furnizorii reclamă însă că au probleme financiare din cauză că statul întârzie decontările din schemele de sprijin pentru consumatori.
Autoritățile se așteaptă ca în depozite să fie înmagazinat și gaz extras din Marea Neagră, în contextul în care Rusia a sistat deja furnizarea către mai multe țări europene.
_____________________________________
ACTUALIZARE Au fost contre între deputații AUR și ministrul Energiei, Virgil Popescu, dar în final s-a dat un vot și legea va pleca la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare, a transmis Alina Sorocean, pentru Telejurnal. Legea offshore reglementează exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră. Autoritățile vor avea întâietate la achiziția de gaze, profitul va fi împărțit între statul român – 60% și investitor – 40%. Statul român poate interveni în piața energiei în situații de criză, în scopul de a asigura gazele pentru populație.
Premierul Nicolae Ciucă: Avem certitudinea că la sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră care va intra în sistem. Vom crea predictibilitatea și posibilitatea ca investițiile, atât în exploatarea offshore, cât și onshore, să poată să demareze. Restul, cu tot respectul, e can can.
Marcel Ciolacu, președintele PSD: România, din acest moment, a intrat în linie dreaptă pentru independența energetică. Statul român, prin taxe directe și indirecte, va încasa 60% din valoarea gazelor și, din momentul în care vom scoate prima moleculă din această investiție, România va deveni un jucător regional important.
George Simion, deputat AUR: Fac un apel la acei parlamentari care nu sunt „controlați cu cheia” și care nu au participat la susținerea domnului Virgil Popescu, ministrul hoț al Energiei din România, în ultimii doi ani, în trei cabinete.
Virgil Popescu, ministrul Energiei: Voi spune doar atât: Pașol na turbinka, Iuri! Doriți, în continuare, să nu exploatăm gazele din Marea Neagră? Să rămânem dependenți de gazul rusesc? Ascultați, în continuare, de Kremlin și de ordinele lui Putin? Cred că ajunge! Vă rog, astăzi, să votați proiectul de lege la votul final, pentru că numai așa ne putem asigura independența energetică!
ACTUALIZARE Legea offshore fost votată aprobată cu 249 de voturi „pentru” și 34 de voturi „împotrivă” în Camera Deputaților, for decizional. Legea urmează să meargă la promulgare și să fie publicată în Monitorul Oficial.
Este oficial: legea offshore care permite exploatarea gazelor din Marea Neagră a fost adoptată cu 248 de voturi pentru! Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor parlamentari pentru că au înțeles cât de important este să avem gaz românesc în casele românilor, să devenim un stat independent energetic și un jucător în regiune, a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu pe Facebook.
Am adoptat un set de măsuri privind stabilitatea regimului fiscal şi de redevenţe petroliere, precum şi eliminarea impozitării suplimentare a veniturilor pentru preţurile de vânzare la care investitorii nu realizează supraprofituri (între 45,71 lei/MWh şi 85 lei/MWh), cu menţinerea grilei de impozitare în urma practicării unor preţuri mai mari de 85 lei/MWh.De asemenea, a fost adoptată creşterea de la 30% la 40% a nivelului maxim pentru deducerea investiţiilor din segmentul upstream pentru determinarea impozitului suplimentar, eliminarea limitării deducerii investiţiilor pentru calculul impozitului pe profit, reglementarea regimului fiscal pentru perimetrele onshore de adâncime mai mari de 3000 m şi eliminarea utilizării preţului de referinţă în determinarea bazei de calcul a impozitului asupra veniturilor suplimentare, a adăugat ministrul.
ACTUALIZARE „În privința resurselor de gaze, astăzi se va aproba legea offshore in Parlament. Vom crea astfel predictibilitatea si posibilitatea ca investitiile atat in exploatarea resurselor offshore cat si onshoire sa poată să demareze.
De altfel, primul proiect va demara luna viitoare. Este vorba de investițiile pe care Black Sea Oil&Gas le-a facut în Marea Neagră și după întâlnirea de ieri avem certitudinea că la sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră care va intra în sistem. Sigur, urmează celelalte, care ţin de investiţii, de o perioadă de lucru la nivelul celor două companii OMV – Petrom şi Romgaz. Există deja discuţiile şi proiectele asigurate, astfel încât, nu mai târziu de sfârşitul anului 2026, începutul anului 2027, să avem resursa de gaz necesară atât pentru asigurarea independenţei necesare pentru economia românească, pentru consumul public, cât şi pentru a putea să dezvoltăm ramuri în industria petrochimică şi, de ce nu, să exportăm gaz”, a declarat miercuri premierul Nicolae Ciucă.
„Avem asumată şi, mai presus de toate, avem oportunitatea ca prin măsurile pe care le luăm, prin investiţiile pe care le facem, să devenim cu adevărat independenţi atât din punct de vedere energetic, cât şi din punct de vedere al asigurării resursei de gaze. Au fost luate măsuri concrete, avem certitudinea că, într-o perioadă nu mai mare de cinci ani de zile, să putem să devenim cu adevărat independenţi din punct de vedere energetic. Aici sunt două chestiuni foarte importante pe care trebuie să derulăm toate proiectele noastre. Primul este dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a energiei electrice şi ceea ce este la fel de important – dezvoltarea infrastructurii pentru transportul energiei electrice”, a afirmat şeful Executivului, la Romanian Business Leaders Summit 2022.