UPDATE Autobuz răsturnat într-o localitate din județul Galați. O persoană a murit şi 4 au fost rănite
Este vorba despre un autobuz care făcea curse regulate între Galați și Tecuci, a precizat Alina Salanți, corespondent TVR, pentru Ora de știri.
Accidentul s-a produs în jurul orei 17.30, pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din județul Galați, unde au loc frecvent astfel de accidente rutiere.
Autobuzul s-a răsturnat în afara părții carosabile, fără să existe un impact prealabil cu vreun alt autovehicul.
În urma accidentului a murit o femeie, cu vârsta de 48 de ani, din comuna Tudor Vladimirescu. Au fost răniţi 4 bărbaţi, între care şi şoferul.
„Din cele 10 persoane de la bord, o victimă este decedată şi încarcerată, două persoane sunt preluate de ambulanţa SAJ Galaţi şi SMURD Galaţi, cu traumatisme şi contuzii minore, pentru a fi transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. Alte două victime sunt în curs de evaluare de medicul de pe ambulanţa SMURD tip C. Restul persoanelor autoevacuate sunt conştiente”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați, la scurt timp după producerea accidentului.
La eveniment s-au deplasat o autospecială de stingere de la Iveşti, o autospecială de descarcerare, trei ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru transport personal și victime multiple, de la Detaşamentele de Pompieri Galaţi şi Tecuci.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Șoferul nu consumase băuturi alcoolice.