Unul dintre fiii lui Haniyeh: Această revoluţie nu se încheie cu asasinarea liderilor săi

Abdul Salam Haniyeh / Sursa: X Independent Press
31 iulie 2024, 12:00 (actualizat 31 iulie 2024, 12:01)

Abdul Salam, unul dintre fiii liderului politic al grupării islamiste palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, asasinat în noaptea de marţi spre miercuri în Teheran într-un atac atribuit Israelului, a declarat miercuri că rezistenţa mişcării islamiste nu se încheie cu asasinarea liderilor acesteia, informează EFE.

„Suntem într-o revoluţie şi o luptă continuă împotriva inamicului, iar rezistenţa nu se termină cu asasinarea liderilor”, a declarat Salam, citat de agenţia oficială iraniană Mehr.

Fiul lui Ismail Haniyeh a făcut aceste declaraţii după ce tatăl său, şeful biroului politic al mişcării de rezistenţă palestiniană Hamas, şi una dintre gărzile sale de corp, au fost ucişi la reşedinţa lor din capitala iraniană.

„Dorinţa tatălui meu a fost îndeplinită”, a adăugat fiul liderului Hamas, fără a detalia la ce anume se referă.

Potrivit Mehr, „motivele din spatele acestui atac sunt în curs de investigare şi detaliile vor fi făcute publice” atunci când vor fi cunoscute.

Haniyeh, în vârstă de 61 de ani, a cărui asasinare nu a fost recunoscută de Israel şi care locuia de obicei în Qatar, se dusese la Teheran pentru a participa la ceremonia de învestire a noului preşedinte iranian, Massoud Pezeshkian, care a avut loc marţi.

Haniyeh, cu un discurs dur, era văzut drept chipul mai moderat al Hamas

Ismail Haniyeh era considerat exponentul cu un discurs dur al diplomaţiei internaţionale a grupării palestiniene Hamas, de la începerea războiului din Gaza, unde trei dintre fiii săi au fost ucişi într-un atac aerian israelian.

Fii ucişi într-un atac aerian

Trei dintre cei 13 copii ai lui Haniyeh – Hazem, Amir şi Mohammad – au fost ucişi pe 10 aprilie, când un atac aerian israelian a vizat maşina în care aceştia se aflau, potrivit Hamas. Haniyeh şi-a pierdut şi patru nepoţi – trei fete şi un băiat – în atac, a mai anunţat Hamas.

Haniyeh a negat acuzaţiile israeliene potrivit cărora fiii săi ar fi fost luptători ai Hamas şi a declarat că „interesele poporului palestinian sunt puse înaintea a orice altceva” atunci când a fost întrebat dacă uciderea lor ar urma să aibă un impact asupra discuţiilor privind o încetare a focului.

Însă, în ciuda discursului său dur în public, diplomaţi şi oficiali arabi îl considerau pe Haniyeh ca fiind relativ pragmatic în comparaţie cu voci mai dure din interiorul Gazei, unde aripa militară a Hamas a planificat atacul din 7 octombrie asupra Israelului.

În timp ce îi transmitea armatei israeliene că se va trezi că „se afundă în nisipurile din Gaza”, el şi predecesorul său în calitate de lider Hamas, Khaled Meshaal, au făcut naveta diplomatică în întreaga regiune pentru a discuta despre un acord de încetare a focului cu Israelul intermediat de Qatar, care ar fi inclus schimbul de ostatici israelieni pentru deţinuţi palestinieni aflaţi în închisorile israeliene, precum şi trimiterea de mai mult ajutor pentru Gaza.

Israelul consideră întreaga conducere a Hamas drept terorişti şi i-a acuzat pe Haniyeh, Meshaal şi pe alţii că continuă să „tragă sforile organizaţiei teroriste Hamas”.

Dar cât de multe ştia în prealabil Haniyeh despre atacul din 7 octombrie nu este clar. Planul, elaborat de consiliul militar al Hamas din Gaza, a fost un secret atât de bine păzit încât unii oficiali Hamas au părut şocaţi de momentul şi amploarea acestuia.

Cu toate acestea, Haniyeh, un musulman sunnit, a avut o contribuţie importantă la construirea capacităţii de luptă a Hamas, parţial prin cultivarea legăturilor cu Iranul musulman şiit, care nu face nici un secret din sprijinul său pentru gruparea palestiniană.

În deceniul în care Haniyeh a fost liderul Hamas în Gaza, Israelul a acuzat echipa de conducere a acestuia că a ajutat la redirecţionarea ajutorului umanitar către aripa militară a grupului. Hamas a negat.

Navetă diplomatică

Când a părăsit Gaza în 2017, lui Haniyeh i-a succedat la conducere Yahya Sinwar, un exponent al aripii dure a Hamas care a petrecut mai bine de două decenii în închisorile israeliene şi pe care Haniyeh îl primise înapoi în Gaza în 2011, după un schimb de prizonieri.

„Haniyeh conduce bătălia politică pentru Hamas cu guvernele arabe”, a declarat Adeeb Ziadeh, specialist în afaceri palestiniene la Universitatea din Qatar, înainte de moartea sa, adăugând că acesta are legături strânse cu mai multe figuri dure din grup şi din aripa militară. „El este frontul politic şi diplomatic al Hamas”, îl descria Ziadeh pe Haniyeh.

Haniyeh şi Meshaal s-au întâlnit cu oficiali în Egipt, ţară care a avut şi un rol de mediere în discuţiile de încetare a focului. Haniyeh a călătorit la începutul lunii noiembrie la Teheran pentru a se întâlni cu liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a informat presa de stat iraniană.

Trei înalţi oficiali au declarat pentru Reuters că Khamenei i-a spus liderului Hamas la acea întâlnire că Iranul nu va intra în război, dacă nu este anunţat în prealabil despre asta. Hamas nu a răspuns solicitărilor de comentarii înainte ca Reuters să publice acest material, iar apoi, după publicare, a negat informaţia.

În tinereţe, Haniyeh a fost student şi activist la Universitatea Islamică din oraşul Gaza. S-a alăturat Hamas în prima intifada palestiniană (revoltă) în 1987. A fost arestat şi deportat pentru scurt timp.

Haniyeh a devenit un protejat al fondatorului Hamas, şeicul Ahmad Yassin, care, la fel ca familia lui Haniyeh, era un refugiat din satul Al Jura de lângă Ashkelon. În 1994, el a declarat pentru Reuters că Yassin a fost un model pentru tinerii palestinieni, spunând: „Am învăţat de la el dragostea pentru islam şi sacrificiul pentru acest islam şi să nu îngenunchem în faţa acestor tirani şi despoţi”.

Până în 2003, Haniyeh a fost un consilier de încredere al lui Yassin, fotografiat în casa din Gaza a şeicului ţinând un telefon la urechea fondatorului Hamas, aproape complet paralizat, pentru ca acesta să poată participa la o conversaţie. Yassin a fost asasinat de Israel în 2004.

Haniyeh a fost un susţinător timpuriu al intrării Hamas în politică. În 1994, el a spus că formarea unui partid politic „ar permite Hamas să se ocupe de evoluţiile emergente”.

Iniţial ignorat de conducerea Hamas, Haniyeh a devenit ulterior prim-ministru palestinian după ce grupul a câştigat alegerile parlamentare palestiniene în 2006, la un an după ce armata israeliană s-a retras din Gaza.

Grupul a preluat controlul Gaza în 2007.

În 2012, întrebat de reporteri ai Reuters dacă Hamas a abandonat lupta armată, Haniyeh a răspuns „desigur că nu” şi a spus că rezistenţa va continua „sub toate formele – rezistenţă populară, rezistenţă politică, diplomatică şi militară”.

Preluare Agerpres

Liderul politic al Hamas, ucis într-un atac atribuit Israelului, la Teheran. Iranul amenință cu răzbunarea

Asasinarea liderului Hamas provoacă o undă de șoc în tot Orientul Mijlociu. A fost lichidat azi în zori, la Teheran, capitala Iranului, printr-o lovitură de maximă precizie, atribuită Israelului. Era considerat creierul atacului terorist din Israel din 7 Octombrie, iar israelienii au spus în repetate rânduri că vor să elimine conducerea Hamas. Există temeri că situația din Orient ar putea deveni explozivă: Iranul jură răzbunare. Hamas la fel.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite