Unul dintre cele mai mari mistere ale alpinismului, elucidat după 100 de ani. Piciorul unui celebru explorator, găsit pe Everest

Foto Everest Today
Foto Everest Today
13 octombrie 2024, 13:41

Când membrii unei echipe National Geographic au găsit, în septembrie, un bocanc și o șosetă într-un ghețar topit de pe Muntele Everest, şi-au dat seama aproape imediat că descoperirea lor poate fi un indiciu pentru un mister vechi de un secol, scrie CNN.

O etichetă cu numele încă cusută pe ciorapul de lână era inscripţionată „A.C. Irvine”, dezvăluind că acesta a aparținut probabil alpinistului britanic Andrew „Sandy” Irvine.

Dispariția lui Irvine pe Everest în 1924, alături de compatriotul său George Mallory, este unul dintre cele mai mari mistere ale alpinismului – cu un deznodământ care ar putea schimba istoria.

Cei doi au dispărut pe 8 iunie 1924, la 800 de picioare sub vârful Everestului, în timp ce porneau în prima ascensiune documentată a celui mai înalt munte din lume. Dar nu se știe încă dacă au ajuns pe vârf, devenind astfel primele persoane cunoscute care au atins această piatră de hotar, înainte de a muri.

În timp ce trupul lui Mallory a fost descoperit în 1999, trupul lui Irvine și aparatul de fotografiat pe care alpiniștii  îl aveau şi care ar putea dezvălui dacă au ajuns pe vârf, nu au fost de găsit.

Asta până la această ultimă expediție, când echipa National Geographic, din care a făcut parte și codirectorul filmului „Free Solo”, Jimmy Chin, a descoperit un picior în ceea ce ei cred că este bocancul lui Irvine.

În timp ce așteaptă confirmarea ADN, comparând probele de pe picior cu cele prelevate de la membrii familiei lui Irvine, aceasta pare să fie prima dovadă a morții acestuia.

 „Este prima dovadă reală a locului în care a ajuns Sandy”, a spus Chin, potrivit National Geographic. „Au fost lansate o mulțime de teorii.

„Când cineva dispare și nu există nicio dovadă a ceea ce i s-a întâmplat, poate fi foarte dificil pentru familie. Iar faptul că avem informații despre locul în care ar fi putut ajunge Sandy este cu siguranță (util) și, de asemenea, un indiciu important pentru comunitatea alpiniștilor cu privire la ceea ce s-a întâmplat.”

Cu câteva zile înainte de a găsi bocancul, echipa a descoperit o butelie de oxigen de la o expediție din 1933 care a încercat, de asemenea, să escaladeze Everestul. Deși acea expediție a eșuat, ea a găsit un topor de gheață aparținând lui Irvine pe creasta de nord-est a muntelui, ceea ce a determinat echipa lui Chin să speculeze că ar putea fi aproape de corpul acestuia.

Urmând această ipoteză, ei și-au petrecut următoarele câteva zile scotocind ghețarul, până când cineastul și alpinistul Erich Roepke a găsit bocancul.

„Cred că s-a topit literalmente cu o săptămână înainte să o găsim”, a spus Chin despre gheţar.

Chin și echipa au luat bocancul și piciorul de pe munte într-o ladă frigorifică.

La scurt timp după descoperire, echipa a anunţat familia lui Irvine, inclusiv pe nepoata sa Julie Summers, care a scris o carte despre explorator.

Summers a fost „emoționată până la lacrimi” când a aflat de existența bocancului, într-un „moment extraordinar și emoționant”, a spus ea, potrivit agenției de presă PA Media.

„Am trăit cu această poveste de când aveam șapte ani, când tatăl meu ne-a spus despre misterul unchiului Sandy pe Everest”, a adăugat ea.

„Povestea a devenit mai reală atunci când alpiniștii au găsit trupul lui George Mallory în 1999, iar eu m-am întrebat dacă va fi descoperit şi trupul lui Sandy. La un sfert de secol de la acea descoperire, părea extrem de puțin probabil să se mai găsească ceva nou.”

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite