Una dintre victimele atacului armat de la Washington a murit. Trump va „suspenda permanent” migrația din „lumea a treia”
Veşti proste pentru migranţii din lumea a treia. Pământul făgăduinţei îşi închide porţile, după ce un cetăţean afgan a împuşcat doi membri ai Gărzii Naţionale, lângă Casa Albă. Între timp, una dintre victime, o tânără de 20 de ani, a murit la spital, iar colegul ei este în stare critică. Preşedintele american a reacţionat imediat şi a anunţat pe reţeaua sa, Truth Social, că va suspenda permanent migraţia din toate ţările lumii a treia. Măsura este necesară, spune el, pentru ca sistemul american să se redreseze în totalitate.
Unul dintre cei doi membri ai Gărzii Naționale împușcați în apropiere de Casa Albă, a murit. Anunțul a fost făcut chiar de președintele SUA, într-o declarație de presă.
Sarah Sarah Beckstrom s-a stins la spital, după ce a fost împuşcată în timpul misiunii în capitala federală. Tânăra depusese jurământul cu doar 24 de ore înainte de a fi prinsă în ambuscadă.
Atacatorul, rănit şi el în schimbul de focuri, este un afgan în vârstă de 29 de ani, care a intrat în Statele Unite prin programul care a evacuat zeci de mii de oameni după retragerea trupelor americane din Afganistan. Bărbatul lucrase direct cu CIA.
Donald Trump: Tocmai am aflat că Sarah Backstrom, din Virginia de Vest, unul dintre membrii forţelor Gărzii Naţionale, o persoană foarte respectată, tânără și minunată, a început serviciul în iunie 2023, remarcabilă din toate punctele de vedere – tocmai a decedat. Nu mai este printre noi. Ne privește de sus în acest moment. Părinții ei sunt alături de ea. Tocmai s-a întâmplat. A fost atacată cu sălbăticie. A murit. Nu mai este printre noi.
Donald Trump a dat vina pentru tragedie pe administrația predecesorului său la Casa Albă, Joe Biden, şi a precizat că atacatorul se numără printre miile de afgani care au intrat în țară fără a fi verificați. În fața presei, preşedintele a reacționat agresiv la întrebările jurnaliștilor care i-au contestat afirmațiile.
Reporter: Departamentul de Justiție, prin raportul inspectorului general, a spus anul acesta că a existat o verificare temeinică, făcută de Departamentul pentru Securitate Internă și FBI, a acestor afgani aduși în SUA. De ce dați vina pe administrația Biden?
Donald Trump: Pentru că ei i-au lăsat să intre. Ești proastă? Ești o persoană proastă? Pentru că au venit cu avionul, împreună cu mii de alți oameni care n-ar trebui să fie aici, iar tu pui astfel de întrebări doar pentru că ești o persoană proastă.
Ca primă reacţie, preşedintele american a anunţat că administraţia sa va depune eforturi pentru a opri permanent migraţia din toate ţările lumii a treia.
Donald Trump nu a precizat însă niciun stat în mod explicit și nu a explicat ce se înţelege prin ţări din Lumea a Treia. El a adăugat doar că planul vizează în special cazurile aprobate sub administraţia fostului preşedinte Joe Biden.

