Un templu budist din Japonia, vechi de peste o mie două sute de ani, va funcționa într-un hotel
Templul Mitsutera este unul dintre cele mai vechi din Osaka – are peste o mie două sute de ani. Clădirea a fost refăcută parțial acum două secole și a supraviețuit chiar și celui de-al Doilea Război Mondial – dar acum, călugării nu mai au bani să o restaureze.
Așa că au cedat terenul hotelului, sub condiția ca investitorii să protejeze templul, să îl recondiționeze și să îi permită în continuare funcționarea pentru oricine vrea să se reculeagă acolo.
Inaugurarea întregului ansamblu va avea loc luna viitoare.