Un poliţist german a murit într-un accident în timp ce îl escorta pe premierul ungar la aeroportul din Stuttgart. Orban se afla în oraş pentru a urmări meciul dintre Ungaria şi Scoţia

Poliție, Germania
Poliție, Germania / Arhivă
25 iunie 2024, 06:32 (actualizat 25 iunie 2024, 07:02)

Un poliţist german pe motocicletă a murit şi un altul a fost grav rănit într-un accident luni, în timp ce îl escortau pe premierul ungar Viktor Orban la aeroportul din Stuttgart, a anunţat poliţia din oraşul din vestul Germaniei.

Orban se afla în oraş pentru a urmări meciul dintre Ungaria şi Scoţia desfăşurat duminică seara. În timpul călătoriei spre aeroport, maşina unei femei în vârstă de 69 de ani a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani. Acesta a fost grav rănit şi a murit mai târziu la spital, relatează DPA.

Motocicleta acestuia a derapat apoi peste motocicleta unui poliţist în vârstă de 27 de ani care bloca o intersecţie cu motocicleta sa. Poliţistul respectiv a fost transportat la spital cu răni grave.

Thomas Strobl, ministrul de Interne al landului Baden-Wurttemberg, a declarat că întreaga forţă de poliţie din land este îndoliată după moartea colegului lor.

Primarul oraşului Stuttgart, Frank Nopper, a declarat că accidentul a afectat atmosfera din timpul campionatelor Euro 2024, pe care Germania le găzduieşte. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite