Un pas în urma serafimilor – Un film păcătos de bun. Din 22 septembrie în cinematografe

19 septembrie 2017, 11:44

„Un pas în urma serafimilor” este povestea supraviețuirii într-un colectiv condus spre dezbinare uneori subtil, alteori brutal, de un părinte-diriginte pentru care pedagogia înseamnă o „declarație” menită să șantajeze, să distrugă idealuri, cariere și chiar legături familie-fiu.

Vlad Ivanov îl întruchipează magistral pe preotul care îi păstorește 5 ani pe „mieii” seminariști, băieții care vor învăța curând că pentru a nu fi exmatriculați este necesar să toarne micile „drăcării” – ale lor, ale altora sau ale nimănui.

Cel mai șocant este poate că acest personaj negativ există. El a condus destinele povestite de regizorul Daniel Sandu și își continuă și astăzi cariera preoțească.

Regizorul și scenaristul Daniel Sandu își povestește de fapt propria experiență pe parcursul a 5 ani de seminar teologic.

Personajul central, Gabriel, extraordinar interpretat de Ștefan Iancu, trece de la uimirea și emoția intrării în stabilimentul preoțesc la șocul primului joc de culise care duce la exmatricularea unui coleg. Translează de la nesiguranța și respectarea strictă a regulilor la întovărășirea cu găliganii care știu exact după ce dulap să se ascundă pentru a nu fi trecuți absenți de la rugăciune.  Povestește adolescentin prima dragoste, încheiată deloc romantic cu o trimitere la… dracul.

Accentele dramatice sunt extrem de bine construite. Prima lovitură cu capul de bancă aplicată rapid, energic și vădit exersată de părintele-diriginte Ivan poate readuce în memoria unor spectatori scene comune multor școli.

Regizorul recunoaște că l-a preocupat mult tema lipsei de pregătire pedagogică a profesorilor, un subiect încă deschis și dureros. Dureros pentru că el însuși îl admira pe cel care i-a fost diriginte 5 ani la seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman.

Calea personajului central este una a revelării binelui. El este cel care pune ordine într-o lume prea puțin cunoscută de cei de dincolo de poarta din tablă verde – de părinți, de doamne pioase, de tinere care și-ar dori să ajungă coane preotese.

Este o viață cu 10 rugăciuni pe zi, fără învoiri, fără un cuvânt de spus în fața profesorilor, în care părinții refuză să citească semnele copiilor despre abuzurile psihologice și de putere.

(w500) Un pas în

De aici, adolescenții își construiesc propriile refugii în drumul spre preoție – fac pe-a cămătarii, beau, fumează, joacă biliard, ies la agățat, trimit anunțuri la rubrica de matrimoniale.

Preotul bătrân dintr-un sat izolat, unde tânărul seminarist este trimis în practică, înțelege. În schimb, părintele-diriginte amușină cu ură hainele învățăceilor, în căutarea mirosului ierbii dracului.

Alături de părintele bătrân, Gabriel învață că rolul Bisericii este mai mult decât „o cabină telefonică” cu Dumnezeu.

Într-o scenă catharctică, printre moșii mascați care trec pe uliță, tânărul seminarist aflat „cu un pas în urma serafimilor” îl distinge pe diavol. Este momentul de declic, de întoarcere la motivația inițială pentru care a vrut să se facă preot: ca să ajute oamenii.

(w500) Un pas în

De aici începe o altă inițiere – în lupta pentru a birui răul, pentru a dovedi că părintele Ivan și practicile lui nu își au locul într-un seminar teologic.

„Un pas în urma serafimilor” este filmul românesc ALTFEL, care nu mai ține canoanele inspirației totale din perioada comunistă. O peliculă așteptată de multă vreme de publicul care cerea și altceva de la regizorii români pentru a intra în sala de cinema.

Oricât de paradoxal ar părea, este și o lecție care poate fi interpretată favorabil de oricare dintre taberele pro- și anti- instituție a Bisericii.

Filmul nu ocolește teme care macină opinia publică – excesul de opulență afișat de preoții care sosesc la slujbe în mașini scumpe, obediența dusă la extrem – „Uite-i cum se calcă în picioare. Pentru Dumnezeu și pentru noi”, argumentul inflexibilității – nedreptăți legitimate de „apărarea Bisericii”.

Foarte important de precizat – pelicula nu are legătură cu scandalurile în care este implicată Biserica acum. Daniel Sandu a început să lucreze la prima variantă a poveștii în 2004, iar în 2007 a declanșat efectiv proiectul. Decizia de lansare a fost luată la începutul acestui an.

Dincolo de toate acestea, filmul vine să răspundă unor mari întrebări. Sunt chestiunile fundamentale ale unei societăți în care “e bine să te faci preot”: ce este în mintea, dar mai ales în sufletul unui tânăr care se pregătește pentru o astfel de carieră?; cât e comunicare cu Divinitatea și cât un demers strict “pământean”?; cât e credință și cât este ban?.

Daniel Sandu a vrut să arate și această latură în filmul său. Iar obiectivul este împlinit cu mare finețe de tinerii actori aleși riguros și atât de potriviți în poveste.

(w620) Un pas în

Distribuția este completată de Ali Amir (căci da, la seminarul teologic ortodox este și un băiat arab), Alfred Wegeman, Ștefan Mihai, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr. (care construiește puternic și temeinic un personaj cheie), Cristian Bota, Marian Popescu și Radu Botar.

„Un pas în urma serafimilor” este o demonstrație despre cum binele poate să recupereze distanța față de rău. Un film despre biruința luminii în fața întunericului dintr-o comunitate.

De vineri, în cinematografe, un lungmetraj „despre credință”, produs de Ada Solomon.

În rolurile principale: Ștefan Iancu, Vlad Ivanov

Scenariul şi regia: Daniel Sandu

Imaginea: George Dăscălescu

Montajul: Mircea Olteanu

Costumele: Cireşica Cuciuc

Scenografia: Adrian Cristea

Sound-design: Marius Leftărache.

Trailerul filmului „Un pas în urma serafimilor” se află în top 50 celor mai populare videoclipuri pe YouTube în România.

Filmul a fost dezvoltat în cadrul unora dintre cele mai prestigioase workshop-uri de profil: CineLink 2008, Ekran Wajda School 2010, Berlinale Co-Production Market 2013, Les Arcs Coproduction Village, Baltic Event Coproduction Market.

Filmul nu este recomandat sub 15 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite