Un oraș întreg terorizat de hoți. Localnicii acuză poliția că nu își face datoria
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum, în toiul nopţii, cei doi bărbați mascați intră în curţi pe poartă sau sar gardurile și încearcă portierele mașinilor.
S-au uitat şi pe geamurile caselor, însă nu au intrat.
Oamenii dorm acum cu teamă şi dau vina pe poliţie, că nu îşi face datoria.
Reprezentanții IPJ Ilfov spun că au deschis 3 dosare penale pentru furt și violare de domiciliu și încearcă să prindă făptașii.
Anne-Marie Ciolcă, purtător de cuvânt IPJ Ilfov: „Polițiștii efectuează cercetări în toate dosarele de urmărire penală. Polițiștii desfășoară activități specifice pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, precum și în vederea identificării, depistării și tragerii la răspundere penală a participanților la săvârșirea de infracțiuni”.
Și locuitorii din Dobroiești și Brănești, Ilfov, s-au plâns de hoții care fură din maşinile parcate în curţi.