Un om de afaceri turc, posibil suspect în cazul femeii al cărei corp tranșat a fost găsit lângă Autostrada A1

11 aprilie 2024, 12:43 (actualizat 11 aprilie 2024, 23:49)

Noi evoluţii în cazul femeii al cărei cadavru a fost găsit lângă Autostrada A1. Un cetățean turc este suspectul principal în cazul crimei. Poliţiştii au făcut primele percheziţii la domiciliul acestuia. Se bănuiește că el și-a ucis victima chiar în locuința percheziționată, iar anchetatorii caută probe. Suspectul a fost dus la audieri. Informaţii cu puternic impact emoţional!

Percheziții în locuința unui principal suspect în cazul crimei din Dâmbovița, la kilometrul 64 al Autostrăzii București-Pitești. Potrivit unor surse din Poliție, ar fi vorba de un om de afaceri turc, pe nume Cam Abdulkadir, care ar fi fost client al victimei, a transmis Alexandru Costache, pentru Telejurnal.

Potrviti unor surse din Poliție, anchetatorii au descoperit pete de sânge în locuința acestuia, din Sectorul 5 al Capitalei. Au fost duse la analiză. Au mai descoperit și bucăți de sârmă și saci similari cu cei cu care ar fi fost transportat cadavrul femeii și aruncat pe câmp.

Sora victimei a declarat la audieri că femeia s-a întâlnit cu principalul suspect chiar în ziua în care a fost dată dispărută, pe 6 martie.

Potrivit vecinilor, omul de afaceri turc era destul de agresiv, inclusiv cu copiii de pe stradă, și era văzut aducând în locuință persoane de sex feminin. Soția lui a murit acum câțiva ani.

Vinerea trecută, în dreptul pasarelei de la km 64 al Autostrăzii A1, au fost descoperite fragmentele unui cadavru aflat în descompunere, anchetatorii au stabilit că e vorba de o femeie de 38 de ani, dispărută la începutul lunii martie. Ea ar fi practicat prostituția și frecventa sălile de jocuri de noroc.

Citește și: Fragmente umane, descoperite în apropiere de autostrada A1. Cadavrul ar fi fost aruncat în câmp în urmă cu o lună

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite