Un nou graffiti atribuit lui Banksy a apărut la baza unui turn de birouri londonez
Doi copii stau întinși pe jos și privesc spre cerul Londrei în ultimul grafitti atribuit celebrului artist Banksy, desen apărut la baza unui turn de birouri din centrul capitalei britanice, transmite luni DPA.
Lucrarea înfățișează un copil purtând o căciuliță și cizme de ploaie, întins pe spate lângă un alt copil, mai mare, cu o căciulă cu moț, care arată cu degetul în sus spre clădire și cerul de deasupra.
Acest grafitti a apărut luni sub clădirea Center Point, lângă Tottenham Court Road, în centrul Londrei.
Banksy, a cărui identitate reală nu este cunoscută, nu și-a asumat încă paternitatea acestei opere de artă.
Același grafitti a apărut și pe lateralul unor clădiri aflate la câțiva kilometri distanță, în Queen’s Mews, Bayswater.
În septembrie, misteriosul artist a lansat un mesaj de protest grafic cu pictura sa murală care înfățișează un protestatar întins pe pământ ținând o pancartă stropită de sânge, în timp ce un judecător, îmbrăcat în robă și purtând perucă, se profilează deasupra lui, ținând în mână ciocanul de judecată ca pe o armă.
Acest grafitti a apărut pe un perete exterior al clădirii Queen’s Building, în complexul Royal Courts of Justice. El a fost rapid acoperit și păzit de personalul de securitate, înainte de începerea lucrărilor pentru îndepărtarea sa.
Autoritățile britanice au susținut că erau obligate prin lege să elimine acest grafitti pentru că respectiva clădire are statutul de monument istoric.

