Un  „mormânt” radioactiv de pe o insulă din Pacific are scurgeri, iar experții sunt îngrijorați

O gaură uriașă a fost creată pe o mică insulă din Oceanul Pacific după ce armata Statelor Unite a detonat o bombă nucleară de 18 kilotone în 1958, cunoscută sub numele de testul „Cactus”, scrie Science Alert.

După explozia care a avut loc pe insula Runit din Insulele Marshall, armata a umplut craterul cu sol contaminat și resturi, creând un „mormânt” de deșeuri nucleare cunoscut astăzi sub numele de Domul Runit.

La aproape 50 de ani de la construirea domului, experții sunt îngrijorați că fisurile din structura de beton care acoperă depozitul radioactiv arată cât de vulnerabil este situl în fața creșterii nivelului mării, care amenință țărmurile înguste ale insulei.

Domul, cu un diametru de 115 metri, construit între 1977 și 1980, acoperă peste 120.000 de tone de materiale contaminate de testele nucleare americane din atolul Enewetak, inclusiv cantități letale de plutoniu.

Construcția a fost gândită ca o soluție temporară pentru a izola materialele rămase în urma testelor nucleare, unele dintre acestea depășind ca magnitudine de până la 1.000 de ori bombele de la Hiroshima și Nagasaki.

Însă, de la construcție încoace, apa subterană a pătruns în craterul neizolat, sub care se află un strat de sedimente coraliere poroase. Până acum, aceasta este principala sursă de scurgeri, dar există temeri că straturile domului, care ar trebui să rămână deasupra nivelului mării, nu vor mai rămâne mult timp astfel.

În 2020, în urma unui raport important publicat de Los Angeles Times, expertul în radioactivitate marină Ken Buesseler de la Woods Hole Oceanographic Institution a subliniat că scurgerile radioactive din Domul Runit sunt, deocamdată, „relativ mici”.

„Atâta timp cât plutoniul rămâne sub dom, nu va deveni o sursă majoră de radiații pentru Oceanul Pacific”, a declarat acesta.

„Dar multe depind de creșterea viitoare a nivelului mării și de modul în care lucruri precum furtunile și mareele sezoniere ridicate afectează fluxul de apă care intră și iese din dom. În prezent este o sursă mică, dar trebuie să o monitorizăm mai regulat pentru a înțelege ce se întâmplă și pentru a transmite datele direct comunităților afectate din regiune”.

Chimista Ivana Nikolic-Hughes de la Universitatea Columbia este implicată în cercetări continue privind contaminarea persistentă a Insulelor Marshall după testele nucleare și a declarat recent că a văzut personal fisurile din dom în 2018, când preleva mostre de sol pe insulă.

În cercetările sale, Nikolic-Hughes a descoperit niveluri ridicate de radiații și cantități semnificative de cinci radionuclizi în probele de sol de pe insulă, în afara domului.

Acest lucru ar putea indica scurgeri din „mormântul” nuclear, deși ar putea fi și rezultatul modului neglijent în care au fost realizate operațiunile de curățare, în urma cărora o mare parte din deșeuri a fost aruncată în lagună.

În orice caz, prezența plutoniului-239 – un element utilizat în armele nucleare care rămâne periculos timp de peste 24.000 de ani – creează îngrijorări serioase privind vulnerabilitatea sitului la creșterea nivelului mării și schimbările climatice.

„Având în vedere că nivelul mării crește și există indicii că furtunile devin mai intense, ne temem că integritatea domului ar putea fi în pericol”, a declarat Nikolic-Hughes.

„Runit se află la aproximativ 32 de kilometri de zonele locuite, iar oamenii folosesc laguna, deci consecințele ar putea fi devastatoare”.

În 2024, Laboratorul Național Pacific Northwest al Departamentului Energiei al SUA a investigat impactul potențial al schimbărilor climatice asupra sitului Domului Runit, concluzionând că valurile de furtună și creșterea treptată a nivelului mării vor fi principalul factor în răspândirea radionuclizilor în atol.

Cea mai mare parte a insulei Runit se află la doar 2 metri deasupra nivelului mării.

Privită de sus, este ușor de imaginat impactul pe care l-ar avea doar 1 metru în plus al nivelului mării asupra atolului și asupra „mormântului” nuclear în degradare. Aceasta este creșterea estimată de oamenii de știință pentru Insulele Marshall până în anul 2100.

Nikolic-Hughes și colegul său Hart Rapaport au cerut anterior Statelor Unite să își asume responsabilitatea pentru curățarea corespunzătoare a deșeurilor nucleare de pe insule, ca parte a asigurării unui viitor sigur pentru locuitorii din Insulele Marshall.

După cum a declarat raportorul special al ONU Paula Gaviria Betancur în 2024: „Moștenirile testelor nucleare și ale confiscării terenurilor de către o putere străină au strămutat sute de locuitori din Insulele Marshall de-a lungul generațiilor, în timp ce efectele negative ale schimbărilor climatice amenință să strămute alte mii”.