Un fost ministru german a primit o tartă în plină figură, în timp ce rostea un discurs electoral
Surpriză neplăcută pentru un fost ministru german al Finanțelor, Christian Lindner, la o întâlnire electorală. Oficialul a primit o tartă cu frișcă în plină figură, în timp ce rostea un discurs electoral.
Atacul a venit din partea unei tinere, membră a unui partid de stânga.
Politicianul a ripostat și a aruncat o parte din frișcă înapoi, în părul femeii. Acesta chiar a glumit, după ce a gustat din frișcă, și a spus că putea fi mai bună.
Fostul șef al Finanțelor germane a încercat să-și continue discursul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Tânăra a fost acuzată oficial de tentativă de agresiune și de insultă.

