Un copil de 9 ani a căzut de la înălțime într-un loc de joacă din Iași
Un incident grav a avut loc într-un loc de joacă din Iași. Imagini și informații care vă pot afecta emoțional! Un băiat de 9 ani a căzut de la înălțime, după ce balustrada toboganului pe care se afla s-ar fi desprins.
Cel mic a ajuns la spital cu răni la cap, dar în stare stabilă, au comunicat medicii. Locul de joacă a fost închis, iar acum se fac lucrări de reabilitare. Primăria a deschis o anchetă internă.
Băiatul de 9 ani ar fi căzut de la aproximativ 2 metri şi jumătate, după ce o balustradă din plastic dur a toboganului s-ar fi desprins, după cum spune mama victimei.
Şansa copilului a fost că a căzut pe un planșeu din cauciuc, montat pe jos, care a atenuat impactul.
Cel mic a fost de urgenţă la spital, de mama lui, cu maşina.
După îngrijiri, copilul a fost externat şi va urma un tratament acasă. După incident, parcul aflat în administrarea Primăriei Iaşi a fost închis şi au început deja lucrări de reabilitare. Totuși, reprezentanții primăriei spun că victima ar fi de vină pentru accident.