Un copil și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul nouă al unui bloc dintr-o suburbie a Iașiului

5 decembrie 2023, 11:32 (actualizat 6 decembrie 2023, 08:06)

Tragedia a avut loc luni seară, imediat după ce băiatul, mama și fratele sau au ajuns în locuința din Iași unde familia tocmai se mutase.

Băiatul de 13 ani sosise în apartament cu jumătate de oră înainte de producerea evenimentului, împreună cu mama și fratele. Când mama și fratele au plecat la ascensor s-a produs evenimentul.

Băiatul a fost observat pe trotuarul de lângă bloc de mai mulți martori care au sunat la 112.

Cel care i-a acordat victimei primul ajutor a fost chiar fratele lui, iar apoi paramedicii au preluat manevrele de resuscitare. Totul a fost însă în zadar.

Dr. Diana Cimpoeșu, medic-şef UPU SMURD Iaşi: Echipa de terapie a găsit băiatul în stop cardio cu traumatisme multiple. S-au făcut manevre, dar degeaba, s-a anunțat decesul.

Conform procedurii, polițiștii au deschis un dosar penal, însă neoficial, cercetările arată că a fost un accident.

Din declarațiile rudelor nu a rezultat că băiatul ar fi avut conflicte cu cineva și nici nu ar fi dat semne de depresie. Anchetatorii urmează să stabilească în perioada următoare toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă