Un câine blocat între gheţuri la Oradea, pe râul Crişul Repede, salvat de pompieri
Un câine blocat între gheţuri, pe râul Crişul Repede, a fost salvat, marţi, de pompierii orădeni, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor.
Potrivit sursei citate, un apelant al numărului unic 112 a solicitat, în jurul orei 8:20, intervenţia echipajelor specializate pentru salvarea unui câine, căzut în apa Crişului Repede, după ce stratul de gheaţă de la suprafaţa râului a cedat sub acesta.
Animalul se zbătea să se menţină la suprafaţa apei, în zona Podului Dacia din Oradea, la aproximativ trei metri de mal.
La faţa locului au ajuns imediat pompierii Detaşamentului 1 Oradea, care, echipaţi corespunzător şi folosind tehnici specifice unor astfel de intervenţii, s-au deplasat pe suprafaţa gheţii până la locul incidentului, au evacuat câinele din apă şi l-au adus în siguranţă la mal.
„Având în vedere temperaturile scăzute, salvatorii au preluat în autospecială patrupedul aflat în stare de hipotermie, i-au acordat îngrijirile necesare şi l-au transportat la Adăpostul Grivei, în vederea identificării proprietarului, întrucât animalul purta zgardă”, a mai precizat ISU Bihor.

