Un bărbat din Timișoara, în stare foarte gravă, după ce a încercat să se sinucidă într-un poligon

Incident șocant vineri seară într-un poligon privat din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 37 de ani se zbate între viață și moarte după ce a încercat să se sinucidă cu arma de antrenament.
Polițiștii au primit un apel de la administratorul poligonului care semnala că un bărbat care venise la o sesiune de trageri se află în stare gravă.
Conform martorilor, acesta a intrat în poligon alături de un instructor, a tras două cartușe în tintă și apoi a îndreptat arma spre el.
În urma incidentului, bărbatul a fost transportat la spital. Bărbatul se află în comă, iar medicii sunt rezervați cu privire la șansele de supraviețuire. Polițiștii cercetează cazul și au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală și uz de armă fără drept.