Autorităţile braziliene investighează cauza prăbuşirii unui avion de pasageri, lângă Sao Paulo. 61 de persoane au murit
Autorităţile braziliene investighează cauza prăbuşirii unui avion de pasageri, ieri, la 80 km de Sao Paulo. Toţi cei 57 de călători şi 4 membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa. Aparatul de zbor s-a izbit de pământ într-o zonă rezidenţială.
Un avion cu 61 de persoane la bord s-a prăbuşit în apropiere de oraşul brazilian Sao Paulo.
În imaginile surprinse de trecători, se poate vedea o aeronavă care cade brusc, într-o zonă ce pare a fi rezidenţială.
Autorităţile au anunţat că nu există supravieţuitori.
Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva: Aduc veşti foarte proaste și mi-aș dori ca toată lumea să se ridice pentru un minut de reculegere pentru că un avion tocmai s-a prăbușit în orașul Vinhedo. Toată lumea a murit.
Guvernatorul din Sao paolo, tarcisio Gomes de Freitas: Există 61 de persoane despre care se știe că au fost la bord. Urmează să începem operaţiunile de recuperare. Vom avea asistenți sociali şi psihologi pentru a sprijini familiile. Încercăm să ajutăm familiile, acesta este scopul nostru, în acest moment.
Un bărbat care ar fi trebuit să se afle în avionul prăbuşit a scăpat cu viaţă, datorită unuia dintre angajaţii companiei aeriene.
Pasager: Chiar m-am certat cu el (cu un angajat al companiei aeriene care nu i-a permis să se îmbarce), dar, de fapt, mi-a salvat viața.
Reporter: Am văzut că l-ai îmbrățișat
Pasager: L-am îmbrăţişat pentru că şi-a făcut treaba. Dacă mă lăsa să trec, nu mai dădeam acest interviu.
Cutia neagră a fost recuperată şi trimisă anchetatorilor pentru a determina cauza prăbușirii avionului. Președintele brazilian a declarat doliu naţional de vineri până duminică.

