Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit într-o zonă montană din județul Buzău. Cele două persoane de la bord au murit. Primele imagini de la locul accidentului
Zona este extrem de greu accesibilă. Nici măcar șenilata nu poate ajunge la locul accidentului. Echipele de salvatori au parcurs pe jos un drum de o oră. Bucăți din avion sunt împrăștiate pe o suprafață destul de mare. Condiţiile meteo au fost nefavorabile încă de marţi seara, cu vânt şi ploi.
ACTUALIZARE Surse: Cele două persoane care au murit în accidentul de avion ar fi din Reghin: un om de afaceri care lua lecții de pilotaj și instructorul lui.
ACTUALIZARE Cercetările în cazul avionului prăbuşit la Nehoiu au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
ACTUALIZARE În aparatul de zbor au fost găsite două persoane, care ulterior au fost declarate decedate, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma. Informația a fost confirmată și de IGSU.
ACTUALIZARE Bărbatul care a sunat la 112 le-a spus autorităților că a găsit o aripă dintr-un avion care pare a fi de mici dimensiuni, în zona Nehoiașu-Valea Nehoiului.
„Apelantul la 112 susține că a auzit un zgomot la o distanță considerabilă, care ar putea fi un aparat de zbor de mici dimensiuni”, se arată în comunicatul ISU Buzău.
Reprezentantul Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma, a menţionat că apelul la 112 a fost făcut de un cioban.
Echipe de polițiști, pompieri, jandarmi și de la Ambulanță s-au mobilizat și au pornit spre locul indicat, pentru efectuarea recunoașterii și pentru intervenție în cazul în care este nevoie. S-au alăturat și localnici.
S-a luat legătura la unitatea de aviație din județul Buzău si la Romatsa pentru verificarea zborurilor autorizate în zonă.
ACTUALIZARE Este alertă în județul Buzău, după ce un bărbat a anunțat la 112 că a găsit bucăți dintr-un avion de mici dimensiuni, într-o zonă montană, greu accesibilă, Baraj Siriu.