Un agent de poliţie din Mureș a fost reținut pentru trafic şi deţinere de droguri de mare risc

10 April 2024, 15:59

Un agent de poliţie din Mureș a fost reținut pentru că ar fi deţinut, vândut şi oferit droguri de mare risc şi substanţe cu efect psihoactiv.

În perioada mai 2023 – aprilie 2024, agentul, alături de alți doi inculpați, a deţinut, vândut şi oferit, la date şi împrejurări diferite, droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal) şi substanţe cu efect psihoactiv (2-CMC) către consumatori de pe raza judeţului Mureş.

În acest caz au fost făcute și 12 percheziții domiciliare, la care au fost identificate şi ridicate o cantitate de drog de mare risc (3-CMC) obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă, a comunicat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş se delimitează de fapta agentului

IPJ Mureş a precizat că agentul a fost pus la dispoziţie, urmând ca, în funcţie de evoluţia anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege.

“Menţionăm faptul că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a fost informat de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Mureş cu privire la faptul că, faţă de un angajat al instituţiei, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore. În conformitate cu prevederile legale, până la acest moment, cel în cauză a fost pus la dispoziţie, urmând ca, în funcţie de evoluţia anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege. Precizăm că acţiunea din data de 9 aprilie 2024 a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş. De asemenea, instituţia noastră se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege”, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.

IPJ Mureş a precizat că va susţine toate activităţile specifice procedurilor penale pentru deservirea intereselor justiţiei şi are ca deziderat funcţionarea sistemului doar cu poliţişti integri şi profesionişti.

“Activitatea infracţională a angajatului I.P.J. Mureş a fost documentată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., Poliţia Română fiind prima interesată de a face curăţenie în rândul personalului propriu”, a mai arătat IPJ Mureş.

DIICOT a precizat că activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, a beneficiat de sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Mureş, suportul de specialitate fiind asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

În același caz a mai fost reținută o persoană, iar o alta a primit control judiciar. Sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite