Un adolescent a murit într-un accident cu un ATV care s-a răsturnat, în Harghita. Alte șase persoane au fost rănite
Accident deosebit de grav noaptea trecută la Joseni, în județul Harghita. Un ATV cu remorcă s-a răsturnat, iar un adolescent și-a pierdut viața. Alți șase au fost răniți. Toate victimele au vârsta sub 18 ani. Informații cu puternic impact emoţional!
Accidentul s-a produs pe un drum comunal, în localitatea Joseni. Un ATV a fost scăpat de sub control de adolescentul de 17 ani care îl conducea și s-a izbit de un cap de pod. Vehiculul tracta o remorcă în care se aflau șase adolescenți cu vârste între 15 și 17 ani. Impactul a fost extrem de puternic, iar tânărul aflat la volan nu a supraviețuit.
Dintre ceilalți șase adolescenți aflați în remorcă, unul a fugit de la locul accidentului, iar ceilalți au ajuns la unitățile de primiri urgențe ale spitalelor din Gheorgheni și Miercurea Ciuc.
Edit Kiss, purtător de cuvânt Spitalul Miercurea Ciuc: Unul dintre pacienți a fost diagnosticat cu fracturi costale multiple și pneumotorax bilateral, ceilalți au prezentat traumatisme și contuzii minore.
Tinerii rămân internați în secția de chirurgie pentru supraveghere și tratament medical.
Maria Plumbu, purtător de cuvânt IPJ Harghita: În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor.
ATV-urile sunt cunoscute ca vehicule extrem de periculoase, mai ales în zonele de munte, și de multe ori au fost implicate în accidente grave.

