Ultimul târg de nunți al anului. Cele mai frumoase rochii de mireasă, la preţuri de Black Friday
Zeci de viitoare mirese şi-au încercat norocoul în deschiderea târgului de nunţi cu o vânătoare de rochii la preţuri de Black Friday. O tânără a venit tocmai din Braşov pentru târgul de nunţi.
”Am găsit patru rochii, este soţul acolo, mă aşteaptă cu celelalte trei. Îmi doresc să găsesc rochia perfectă, indiferent preţul”, ne-a declarat o vizitatoare. La rândul său, viitorul soț a explicat: ”Aşteptăm să vedem ce îi vine, ce îi place. (…) Facem un sacrificiu.”
Acolo unde n-au fost prezenti soţii, mamele au păzit atent proba rochiilor de mireasă. Tot ele au şi plătit.
Pe lângă ținute, pentru miri este foarte important și să aleagă locul unde vor face nunta. Propuneri inedite sunt multe. De exemplu, pe mare:
”Căsătoria este oficială, se trece în jurnalul de bord al bărcii, se depun actele la Căpitănie. Pe certificatul de căsătorie vor apărea coordonatele geografice, latitudine și longitudine”, explică Răzvan Cojocaru, skipper.
Alţi organizatori de evenimente propun nunţi pe platourile de filmare.
”De obicei sunt oameni care vor un eveniment altfel, vor să iasă puţin din cadru, să fie diferiţi”, spune Patricia, coordonator eveniment.
Pentru cei care vor să nu se îndepărteze de tradiție, hanurile pot fi alegerea perfectă.
”Dacă îți doreşti ceva diferit putem să organizăm o experienţă completă cu masă de a doua zi, cu ciorbă de potroace, să stai la han un weekend întreg”, ne-a declarat Răzvan Mărăcine, director de restaurant.
Tot la târg, mirii găsesc propuneri pentru câteva zile de vacanţă, la pachet cu o şedinţă foto la modă, pe plajele din Republica Dominicană.
”Se întorc acasă cu nişte amintiri super şi din vacanţă, şi cu nişte fotografii de senzaţie, şi de ce nu cu prieteni noi”, este de părere Georgiana Zgorcea, director agenţie de turism.
Anul acesta multe servicii din industria nunţilor sunt mai scumpe chiar şi cu 20% faţă de anul trecut.
”E o industrie care oricum a suferit destul de mult şi ca să supravieţuiască a făcut destul de multe concesii. Evident că există oferte, tocmai asta e ideea unui târg”, spune Dora Pătrașcu, organizator.
Târgul de nunți rămâne deschis până duminică, la Palatul Parlamentului.