Ultima zi în care Altarul Catedralei Naționale a fost deschis. Pelerin: Ceva de nedescris. Parcă am ajuns în fața lui Dumnezeu
A fost ultima zi în care Altarul Catedralei Naționale a fost deschis pentru toți pelerinii. Mii de oameni au venit și miercuri să se închine la raclele cu moaștele Sfântului Andrei și Sfântului Dimitrie.
De joi, Catedrala va rămâne deschisă până pe 14 noiembrie, după care va fi închisă, urmând să se redeschidă de Sfântul Andrei și în perioada sărbătorilor de iarnă. În restul timpului, muncitorii vor continua lucrările. Până acum, aproximativ 300.000 de pelerini au trecut pragul Catedralei.
La capătul mai multor ore de așteptare în frig, credincioșii au ieșit impresionați din Catedrala Neamului.
„Foarte bine, ne simțim bine. Parcă nu ne mai doare nimic”, a spus o femeie. „Clădirea în sine și sfinții din interior… parcă stau să vorbească cu noi, așa vii par să fie.”
„N-am văzut în viața mea așa ceva. Foarte frumos, am plâns tot timpul, ceva de nedescris. Frumos! Simt că am ajuns în fața lui Dumnezeu”, a mărturisit o altă pelerină.
„Superb, foarte frumos! Îi mulțumesc bunului Dumnezeu că am ajuns. Nu-mi vine să cred”, a spus o femeie cu lacrimi în ochi.
Alții au adus flori pentru rugăciune. „Pentru cine sunt florile? Pentru Fecioara Maria”, a spus o femeie. „Pentru rugăciunile și pentru lacrimile vărsate.”
Printre vizitatori s-au aflat și elevi veniți din Tulcea, aflați în „Săptămâna Verde”.
Camelia Ivanov, directorul Liceului Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea, a explicat: „Săptămâna Verde înseamnă și gândire critică, și biodiversitate, și justiție umană.”
În ultima zi în care Altarul Catedralei a putut fi vizitat, rândul de pelerini s-a întins pe câteva sute de metri.
„Venim din Ișalnița, județul Dolj, împreună cu un grup de pelerini. Am venit și în ziua sfințirii, dar nu am reușit să intrăm atunci. Am revenit acum”, a spus părintele Alexandru. Întrebat de ce nu trece în față, având copii cu el, preotul a adăugat: „Rămânem la rând, trebuie să-i învățăm și pe ei să aibă răbdare.”
„Așa a fost să fie. M-a îndrumat Maica Domnului: ‘Scoală și du-te, ieși din casă și treci prin Sfântul Altar’. Așa ne-am născut cu credință, așa murim cu credința ortodoxă”, a spus o altă femeie.
Mulți credincioși au vorbit despre importanța spirituală și simbolică a Catedralei Neamului. „Mi se pare minunat să avem această catedrală, va fi un obiectiv turistic important.”
„Cel din urmă e primit ca și cel dintâi. Mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns cu bine. O dată în viață merită să intri în Sfântul Altar”, a spus un bărbat.
„Ora nu contează, bine că am ajuns. Să fim sănătoși și să intrăm și noi acolo. Eu nu am mai văzut niciodată așa ceva”, a adăugat o pelerină.
Apoi, pânã pe 14 noiembrie Catedrala va fi deschisã între ora 11.00 și ora 19.00, dupã care lăcașul de cult va mai fi redeschis în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie și 24 decembrie – 8 ianuarie.
Diferența între astăzi și zilele care vor urma ți în care Catedrala Neamului va putea fi vizitată constă în faptul că astăzi e ultima zi în care pelerinii mai pot intra în Sfântul Altar, indiferent că vorbim despre bărbați sau despre femei. De mâine încolo, în perioada în care Catedrala Mântuirii Neamului poate fi vizitată accesul credincioșilor în Sfântul Altar nu va mai fi permis.

