UEFA nu acceptă disputarea cu porțile închise a meciurilor de la EURO 2020

Stadiona de fotbal - UEFA 2020
Stadiona de fotbal - UEFA 2020
16 martie 2021, 17:37

Amânat un an din cauza crizei sanitare, EURO 2020 urmează să se desfăşoare în această vară, în perioada 11 iunie – 11 iulie, în 12 oraşe de pe continent, printre care și Bucureşti.

Ceferin a indicat că UEFA nu mai ia în calcul posibilitatea ca meciurile să se joace cu porţile închise.

Avem mai multe scenarii, dar ceea ce putem garanta este că opţiunea de a juca vreun meci de la EURO 2020 pe un stadion gol nu intră în discuţie. Fiecare oraş gazdă trebuie să garanteze că la meciuri vor fi spectatori„, a spus Ceferin.

7 aprilie rămâne termenul limită pentru ca oraşele să prezinte numărul de fani ce vor avea acces pe stadioane.

Comitetul executiv al UEFA se va reuni pe 19 aprilie, cu o zi înaintea congresului UEFA.

„Noi am stabilit ca termen limită 20 aprilie pentru decizia finală referitoare la EURO”, a spus Ceferin.

„Scenariul ideal este ca turneul să se desfăşoare în cele 12 locaţii iniţiale, însă, dacă asta nu este posibil, atunci va avea loc în 10 sau 11 ţări, dacă una sau mai multe dintre locaţii nu pot îndeplini condiţiile cerute”, a adăugat Ceferin.

Declaraţiile sale au venit la puţin timp după ce un membru al Comitetului Executiv al UEFA, Rainer Koch, a afirmat că instanţa conducătoare a fotbalului european intenţionează în continuare ca EURO 2020 să se desfăşoare în această vară în 12 oraşe de pe continent.

La începutul acestei luni, presa internaţională a scris că oraşele Glasgow şi Dublin ar putea să nu mai găzduiască meciuri de la EURO 2020, deoarece în Scoţia şi Irlanda sunt impuse măsuri restrictive extrem de severe în contextul pandemiei de coronavirus.

Oraşele desemnate să găzduiască partidele turneului final sunt: Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Munchen, Roma, Sankt Petersburg şi Londra. Capitala britanică va organiza semifinalele şi finala EURO 2020.

Arena Naţională urmează să găzduiască partidele Austria – Macedonia de Nord (14 iunie), Ucraina – Macedonia de Nord (18 iunie), Ucraina – Austria (22 iunie), toate din Grupa C a competiţiei, precum şi un meci din optimile de finală, pe 29 iunie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă