UE salută prezenţa la vot din Turcia. Ursula von der Leyen: Participarea foarte puternică în aceste alegeri este cu adevărat o veste bună, un semn clar că populaţia este angajată să-şi exercite drepturile sale democratice

Ursula von der Leyen
Ursula von der Leyen
15 mai 2023, 16:15

„Participarea foarte puternică în aceste alegeri este cu adevărat o veste bună (…), un semn clar că populaţia turcă este angajată să-şi exercite drepturile sale democratice”, a declarat von der Leyen în cadrul unei conferinţe de presă alături de Charles Michel, care a adresat de asemenea „felicitări cetăţenilor turci”.

Turcia se îndrepta luni, pentru prima dată în istoria sa, spre un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, pe 28 mai, între preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi principalul său contracandidat Kemal Kilicdaroglu.

În timp ce rezultatele definitive ale alegerilor prezidenţiale şi legislative sunt încă aşteptate, rata provizorie de participare se apropie de 90%.

„Însă alegerile nu s-au încheiat. Trebuie să aşteptăm să vedem rezultatele celui de-al doilea tur, urmărim aceasta foarte îndeaproape”, a mai declarat preşedinta Comisiei Europene, amintind că Turcia este un „important partener” al Uniunii Europene.

Uniunea Europeană are relaţii dificile cu Turcia lui Recep Tayyip Erdogan, însă această ţară rămâne un partener inconturnabil al celor 27 de ţări membre, în special în materie de migraţie.

Turcia, membră a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), este oficial candidată a UE, însă negocierile de aderare demarate în 2005 se află într-un punct mort de mai mulţi ani.

Kemal Kilicdaroglu, candidatul unei alianţe de şase partide a opoziţiei, şi-a asumat în programul său electoral angajamente în ceea ce priveşte statul de drept şi a afirmat că vizează „o aderare deplină” a Turciei la UE.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite