UE intenționează să impună al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pe 24 februarie, afirmă Kallas

Noi sanctiuni ale UE pentru Rusia/Foto: Profimedia Images
30 January 2026, 11:52

Uniunea Europeană intenționează să impună al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pe 24 februarie, ziua care marchează cea de-a patra aniversare a invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, a declarat șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas.

„Ne propunem să lansăm acest (pachet de sancțiuni) pe 24 februarie”, a spus Kallas în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Kyiv Independent.

În ciuda discuțiilor aflate încă în desfășurare între țările membre ale UE, Kallas a precizat că acordul privind pachetul de sancțiuni nu a fost încă finalizat.

„Țările propun lucruri diferite… discuțiile continuă”, a spus ea, adăugând, fără a oferi detalii, că printre propuneri se află o „interdicție totală asupra serviciilor maritime”, precum și sancțiuni suplimentare asupra energiei și îngrășămintelor rusești.

Ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot a cerut o interdicție completă asupra serviciilor maritime pentru Rusia, în încercarea de a opri activitatea așa-numitei „flote fantomă” de petroliere rusești.

Pachetul anterior de sancțiuni, aprobat pe 23 octombrie, a impus restricții asupra a 118 nave din așa-numita „flotă fantomă”, precum și asupra unor bănci rusești, veniturilor din energie și rețelelor implicate în ocolirea restricțiilor existente impuse în urma războiului declanșat de Moscova împotriva Ucrainei. Pentru prima dată, UE a impus și restricții asupra platformelor de criptomonede și asupra băncilor din Rusia și alte țări care facilitează evitarea sancțiunilor.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat anterior că Kievul va propune ca al 20-lea pachet de sancțiuni să vizeze „persoane juridice și fizice ruse care încă profită de pe urma resurselor energetice”.

Vor exista, de asemenea, actualizări privind răpitorii copiilor ucraineni, acest lucru trebuie să fie întâmpinat cu o presiune cu adevărat globală. Și, desigur, trebuie exercitată o presiune semnificativ sporită asupra tuturor schemelor care permit producția militară rusă. Este vital”, a adăugat Zelenski.

Zelenski mulțumește SUA pentru armistițiul de o săptămână obținut de la Rusia. “Sperăm că America va putea asigura asta”

Donald Trump a declarat joi că Vladimir Putin este de acord să înceteze atacurile asupra Kievului şi asupra altor oraşe din Ucraina pentru o săptămână. Preşedintele american i-a adresat personal solicitarea liderului de la Kremlin, din cauza temperaturilor foarte scăzute din Ucraina. În ultimele luni, atacurile ruseşti au provocat întreruperi grave în alimentarea cu energie electrică şi căldură.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite