UE are un plan să dea oricum Ucrainei 90 de miliarde de euro, în ciuda opoziției Slovaciei și Ungariei

27 February 2026, 11:38

La patru ani de război, Kievul marchează momentul într-un context tensionat, cu sprijin european prezent, dar cu decizii financiare încă blocate. Bruxelles-ul caută soluții pentru deblocarea împrumutului major promis Ucrainei, în timp ce Volodimir Zelenski accelerează demersurile pentru ancorarea țării în Uniunea Europeană. Tabloul complet, prezentat de Lucian Pârvoiu, realizatorul emisiunii „Europa printre Rânduri”.

S-au împlinit patru ani de la începerea invaziei rusești în Ucraina. Patru ani în care Vladimir Putin a abătut moartea asupra a milioane de ucraineni nevinovați, civili, copii, bătrâni, dar și asupra propriului popor: sute de mii, dacă nu peste un milion de soldați pe care i-a trimis la moarte sigură pe câmpurile de luptă dintr-o țară pe care au invadat-o. „La matinale europeenne” notează că această comemorare a fost cu atât mai amară cu cât Statele Unite nu au fost prezente în niciun fel la Kiev, ceea ce era într-un fel de așteptat. Nu au fost nici Franța, Marea Britanie sau Germania, cei mai aprigi susținători ai Ucrainei. A fost în schimb Uniunea Europeană, reprezentată de Ursula von der Leyen și Antonio Costa, președintele Consiliului European. Au fost, dar au fost cu mâna goală, pentru că al 20-lea pachet de sancțiuni la adresa Federației ruse și împrumutul de 90 de miliarde de euro sunt blocate de Slovacia și Ucraina.

UE va da Ucrainei 90 de miliarde de euro, chiar dacă Ungaria se opune

Și totuși Uniunea Europeană are un plan să onoreze promisiunea făcută Ucrainei că îi va livra 90 de miliarde de euro începând cu luna aprilie, când practic statul ucrainean rămâne fără bani și în imposibilitatea de a susține atât administrația, cât și frontul. Comisarul European Valdis Dombrovskis a anunțat că executivul de la Bruxelles își continuă procedurile tehnice pentru a avansa dosarul împrumutului de 90 de miliarde de euro astfel încât la începutul lui aprilie prima tranșă de bani să ajungă la Kiev. Cum va fi rezolvată exact problema opoziției maghiare nu ni s-a explicat, însă Ursula von der Leyen pare că știe mai multe și că i-a spus care este planul și președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski.

Zelenski vrea integrarea Ucrainei în UE din 2027

Volodimir Zelenski vrea cu orice preț să securizeze aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană prin înscrierea sa în viitorul acord de pace începând cu anul viitor. Ucranenii speră astfel să se înscrie într-o fereastră de oportunitatea foarte scurtă, între alegerile din Ungaria din aprilie, la care opoziția lui Viktor Orban este aștepată să câștige și alegerile prezidențiale de anul viitor, la care e de așteptat ca reprezentantul Frontului Național, fie că va fi Marine Le Pen sau Jordan Bardella, să câștige. Și dacă extrema dreaptă va câștiga în Franța, atunci Putin va mai avea o țară prietenă în Europa. Integrarea de facto a Ucrainei în UE atât de rapid este imposibilă, Bruxelles-ul însă e dispus să fie creativ și vorbește despre așa numitul principiu al integrării inversate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite