Ucraina ar putea învinge Rusia înainte de Crăciun. Opiniile experților din SUA și Marea Britanie

Armata Ucraina
Armata Ucraina
8 octombrie 2022, 17:39

Ben Hodges a declarat pentru The Times, preluat de Business Insider, că liniile rusești cad una după alta.

Toate lucrurile pe care le vedem duc cu gândul la colaps, cel puțin în zona Donbas, și cred că rușii vor fi împinși dincolo de linia din 23 februarie până la sfârșitul acestui an„, a declarat Ben Hodges.

O sursă guvernamentală britanică a confirmat această previziune pentru The Times și a declarat că armata lui Putin va fi forțată să părăsească Donbas și să treacă granița cu Rusia până la sfârșitul anului.

„Această armată a fost învinsă”, a declarat Ben Hodges despre forțele Rusiei. Potrivit comandantului care a condus forțele SUA în Irak și Afganistan, armata ucraineană ar putea să recâștige Crimeea dacă va deține din nou controlul asupra regiuni Kherson. Preluarea peninsulei va lua însă mai mult de câteva luni.

Sunt și experți care avertizează că temperaturile de îngheț din perioada următoare ar putea încetini avansul armatei ucrainene.

Franz-Stefan Gady, cercetător la Institutul Internațional pentru Studii Strategice, a declarat pentru The Times că „pentru Ucraina este o cursă contracronometru să ocupe cât mai mult teritoriu cu putință înainte de instalarea iernii și înainte ca întăriri rusești mai bine antrenate, inclusiv unități noi, să ajungă la linia frontului„.

„Pentru partea rusă, primele în ordinea operațiunilor sunt retragerile tactice ordonate și întârzierea avansurilor ucrainene”, a adăugat el.

Alți experți consultați de The Times sunt de părere că o victorie a Ucrainei înainte de 2023 este „imposibilă”.

Este însă clar că proiectul militar al Rusiei nu merge bine și că niciunul din obiectivele lui Putin nu a fost atins în cele peste 8 luni de război.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite