Turiştii au din nou acces pe insula italiană Capri. Aprovizionarea cu apă de pe continent a fost reluată
Insula italiană Capri a ridicat sâmbătă interdicţia debarcării turiştilor, după ce problemele de alimentare cu apă ale faimoasei destinaţii turistice au fost rezolvate, notează AFP.
Primarul din Capri, Paolo Falco, a declarat că interdicţia a fost „ridicată” după ce a fost rezolvată o problemă tehnică care împiedica sosirea apei de pe continent.
Compania de aprovizionare cu apă a insulei a declarat joi că a existat o problemă tehnică pe continent şi că, deşi a fost rezolvată între timp, problemele de aprovizionare ale insulei Capri au persistat.
În justificarea interdicţiei emise, primarul a avertizat cu privire la „o situaţie de urgenţă reală” şi a declarat că pe insulă rezervoarele de apă „sunt pe cale să se golească”.
„Urgenţa ar putea fi agravată de sosirea a mii de turişti care vin în Capri în fiecare zi„, a mai explicat Paolo Falco.
Locuitorii insulei pot primi 25 de litri de apă potabilă pe gospodărie dintr-un camion cisternă, iar interdicţia privind accesul turiştilor va rămâne în vigoare până la noi ordine, a precizat acelaşi primar.
Insula Capri, renumită pentru vilele albe, coasta mărginită de golfuri şi hotelurile sale de lux, are aproximativ 13.000 de locuitori şi atrage numeroşi turişti pe timpul verii. Preluare: Agerpres