Turistul căutat de salvamontiști în Munţii Bucegi, angajat al Ambasadei Franței, a fost găsit decedat
”A fost găsit mort pe Jepii Mici, în partea inferioară. Ar fi căzut circa 80 de metri din potecă. Trupul va fi recuperat pe cale terestră”, a precizat pentru Agerpres șeful Salvamont Buşteni, Laurenţiu Paraschiv. Trupul neînsufleţit va fi recuperat pe cale terestră.
Conform datelor făcute publice luni seară de Salvamont Buşteni, bărbatul în vârstă de 58 de ani a plecat sâmbătă dimineaţă din Bucureşti şi a ajuns în staţiunea de pe Valea Prahovei cu intenţia de parcurge traseele Buşteni – Cabana Gura Diham, Cabana Mălăieşti, Vârful Omu, retur Babele, Sinaia sau Buşteni – Jepii Mici – Cabana Caraiman – Cabana Piatra Arsă – retur Sinaia gară.
Bărbatul era echipat corespunzător pentru munte.
Poliţia Prahova a fost anunţată luni după-amiază despre dispariţie.
Ambasada Franței a confirmat marți că este vorba despre un angajat al reprezentanței diplomatice.
Într-un comunicat oficial, reprezentanții ambasadei au precizat că bărbatul era familiarizat cu drumeţiile pe munte, a mai parcurs alte trasee din România și avea o condiţie fizică bună.