Trump spune că vrea o întâlnire trilaterală cu Zelenski și Putin, dacă summitul din Alaska decurge bine. Liderii europeni i-au prezentat lui Trump cinci condiții pentru un acord de pace
Dacă totul merge bine în Alaska între mine și Vladimir Putin, putem avea o a doua întâlnire Putin-Zelenski, la care voi veni și eu dacă obținem răspunsuri adecvate. Este declarația președintelui Donald Trump, după videoconferința la care a participat alături de lideri europeni, președintele Ucrainei și secretarul general al NATO. Reuniune convocată de urgență de Germania înaintea summitului de vineri, pentru o coordonare a pozițiilor dintre europeni și SUA în privința Ucrainei. România nu a participat la această întîlnire, ci la cea a Coaliției de Voință, doar cu lideri europeni și cu Zelenski. Aliaţii europeni ai Ucrainei i-au prezentat lui Trump 5 condiţii de îndeplinit pentru un acord de pace.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că, dacă întâlnirea sa de vineri cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, decurge bine, ar dori să organizeze „imediat” o a doua întrevedere, la care să fie inclus și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
„Am avut o convorbire foarte bună”, a spus Trump despre întâlnirea virtuală de astăzi cu Zelenski și liderii europeni.
Trump a vorbit apoi despre posibilele etape următoare înaintea întrevederii de vineri.
„Există șanse foarte mari să avem o a doua întâlnire, care va fi mai productivă decât prima. Pentru că prima este: vreau să aflu unde ne aflăm și ce facem”, a afirmat el.
Trump a precizat că a doua întâlnire va fi organizată doar dacă discuțiile cu Putin „merg bine”. Și-ar dori ca a doua întâlnire să aibă loc „aproape imediat” între Putin și Zelenski, „și cu mine prezent, dacă vor să fiu acolo”, a adăugat el.
Trump și-a exprimat optimismul în legătură cu prima întâlnire cu Putin, spunând că „se pot obține lucruri grozave” și că aceasta ar fi „punerea mesei pentru a doua întâlnire”.
Întrebat dacă a fost decizia sa să-l excludă pe Zelenski din întâlnirea de vineri cu Putin, Trump a răspuns: „Nu, dimpotrivă.”
Anterior, Trump s-a întâlnit virtual cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, cu Zelenski și cu alți lideri europeni, pentru a-și expune punctele de vedere înaintea summitului cu Putin.
Aliații europeni ai Ucrainei i-au prezentat lui Trump cinci condiții de îndeplinit pentru un acord de pace
Aliații europeni ai Ucrainei i-au reiterat miercuri președintelui american Donald Trump cinci condiții a căror îndeplinire ei o consideră necesară pentru un acord de pace cu Rusia, mesaj transmis la o reuniune prin videoconferință avută de un grup de lideri europeni cu Trump înaintea summitului pe care acesta îl va avea vineri în orașul Anchorage din Alaska cu președintele rus Vladimir Putin, consemnează agențiile DPA și Reuters.
Pentru ca acest summit să conducă la rezultate acceptabile pentru toți, trebuie stabilit clar că Ucraina se va afla la masa negocierilor la potențiale discuții ulterioare, a spus la o conferință de presă la Berlin după discuția cu Trump cancelarul german Friedrich Merz, vorbind alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
‘Dorim ca negocierile să se desfășoare în ordinea corectă. Mai întâi, este nevoie de o încetare a focului’, a indicat Merz, în asentimentul lui Zelenski, în timp ce armata rusă avansează tot mai mult în estul Ucrainei.
Apoi, elementele esențiale trebuie convenite într-un acord cadru, a continuat cancelarul german.
A treia condiție privește chestiunile teritoriale. ‘Ucraina este pregătită să negocieze asupra chestiunilor teritoriale. Totuși, așa-numita linie de contact (linia frontului n.red) trebuie să fie punctul de plecare, iar recunoașterea legală a ocupației ruse nu intră în discuție. Principiul conform căruia frontierele nu pot fi schimbate prin forță trebuie să se aplice în continuare’, a susținut Merz.
În al patrulea rând, el a cerut ‘garanții de securitate robuste’ pentru Ucraina și sprijinirea în continuare a capacității militare a acesteia de a se apăra.
În al cincilea rând, orice negocieri viitoare trebuie să facă parte dintr-o ‘strategie transatlantică comună’, a încheiat cancelarul german lista de cereri europene pentru Trump.
Dacă Rusia nu face concesii la summitul din Alaska, ‘atunci SUA și noi, europenii, trebuie să creștem presiunea’ asupra Moscovei, a indicat Merz, conform căruia ‘președintele Trump cunoaște această poziție și în mare parte o împărtășește’.
‘Dacă SUA lucrează acum în direcția unei păci în Ucraina care apără interesele europene și ucrainene, el (Trump) poate conta pe sprijinul nostru deplin în acest efort‘, a concluzionat cancelarul german, la inițiativa căruia s-a desfășurat videoconferința la care au mai participat șefii de stat sau de guvern din Franța, Regatul Unit, Italia, Polonia și Finlanda, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, secretarul general al NATO, Mark Rutte, precum și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Liderii europeni și-au intensificat contactele și reacțiile în sprijinul Ucrainei, încercând să-l apropie de pozițiile europene pe președintele american Donald Trump, înaintea summitului pe care acesta îl va avea vineri cu președintele rus Vladimir Putin.
Rusia a cerut până în prezent Ucrainei să-i cedeze oficial cele patru regiuni controlate parțial de armata rusă (Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson), precum și peninsula Crimeea anexată în 2014, să renunțe la aspirația de aderare la NATO și să-și diminueze capacitățile militare.
Aceste condiții au fost descrise de Ucraina ca fiind inacceptabile și a cerut retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul său, precum și garanții de securitate occidentale, inclusiv continuarea livrărilor de arme și, ca substitut în lipsa aderării la NATO, desfășurarea unui contingent militar european pe teritoriul ucrainean, desfășurare față de care Rusia se opune categoric.
Potrivit presei americane, Rusia ar fi propus înaintea summitului Putin-Trump să oprească ofensiva de-a lungul actualei linii a frontului în provinciile Zaporojie și Herson, situate în sud-estul și sudul Ucrainei, și să-și retragă trupele din provinciile Dnipropetrovsk (centru), Sumî (nord) și Harkov (nord-est), dar numai în schimbul controlului deplin asupra regiunii Donbas, respectiv asupra provinciilor Donețk și Lugansk din estul Ucrainei. Provincia Lugansk este singura pe care armata rusă a reușit să o ocupe aproape integral, în timp ce o parte din Donețk se află în continuare sub control ucrainean.
Discuții între liderii europeni și Zelenski. “Kievul trebuie să fie la masa negocierilor”
Liderii europeni s-au consultat astăzi în diverse formate înainte de o videoconferință cu președintele american Donald Trump. Au discutat despre susţinerea Ucrainei în contextul întâlnirii cu Vladimir Putin. La consultările inițiate de cancelarul german a participat și președintele Ucrainei, care a cerut încă o data ca Ucraina să facă parte din negocierile pentru încetarea ostilităților. Președintele Nicușor Dan a participat în a doua parte a zilei la videoconferința organizată de membrii coaliției voluntarilor, după discuţiile purtate cu preşedintele american Donald Trump.
Nicio negociere despre Ucraina fără ucraina, acesta a fost cuvântul de ordine al consultărilor inițiate de cancelarul german Friederich Merz.
Friederich Merz, cancelarul Germaniei: În Alaska, interesele de securitate ale Europei şi Ucrainei trebuie apărate. Acesta a fost mesajul pe care noi, ca europeni, l-am transmis astăzi preşedintelui american Donald Trump.
Liderii europeni au semnat o declarație comună în care, printre altele, precizează că teritoriile ocupate abuziv de Rusia nu vor fi recunoscute oficial.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Tot ce reprezintă înţelegeri despre Ucraina trebui făcute cu Ucraina la masă. Ar trebui să pregătim un format trilateral pentru discuţii. Un armistiţiu ar trebui să fie pe primul loc.
Zelenski a mai spus că Donald Trump e gata să sprijine Ucraina în cazul în care Federaţia Rusă nu se va conforma cererilor.
În acest sens, președintele francez Emmanuel Macron a subliniat necesitate unității europenilor.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Poziţiile noastre sunt cunoscute şi marchează şi solidaritatea europenilor, a tuturor aliaţilor din această coaliţie a voluntarilor pe care am construit-o în ultimele luni. Ţinem la această unitate şi vrem ca tot ceea ce se discută să fie discutat cu Ucraina, că vrem o pace robustă şi durabilă, care reglează chestiunile teritoriale, dar şi garanţiile de securitate.
Garanțiile de securitate pentru Ucraina ar urma să fie asigurate nu de NATO, ci de țări membre ale Coaliției Voluntarilor și de Statele Unite ale Americii.

