Momente devenite virale după ceremonia de învestire. Trump nu a jurat cu mâna pe Biblie. Melania Trump a ținut în mâini două Biblii: una a familiei și cealaltă a lui Abraham Lincoln

21 ianuarie 2025, 06:59 (actualizat 21 ianuarie 2025, 09:31)

Preşedintele SUA, Donald Trump, a depus luni jurământul în funcţie, cu mâna dreaptă ridicată, dar fără a-şi pune mâna stângă pe cele două Biblii pe care soţia sa, Melania, le ţinea în timp ce stătea lângă el. Faptul a stârnit curiozitatea masivă a internauților. Uimirea lui Musk în Rotonda Capitoliului, fesul unui congresman şi încântarea lui Trump la reacțiile primite după discursul de învestire sunt câteva chestiuni de fapt divers, care au atras atenţia.

Aparenta omisiune nu are niciun impact practic, spun specialiştii, dar a stârnit curiozitatea online. În ciuda fastului de la ceremonia de învestitură şi a unui discurs revigorant, cel mai important lucru pe care americanii l-au căutat pe Google în legătură cu Trump luni după-amiază a fost despre faptul că acesta nu a pus mâna pe Biblie.

Obiectul pe care jură un viitor preşedinte, fie că este o Biblie, un document istoric sau nimic, nu este relevant pentru asumarea puterii, a declarat Jeremi Suri, profesor de istorie la Universitatea din Texas, şi specialist în teme prezidenţiale.

„Nu există nimic în Constituţie care să spună că preşedintele trebuie să facă o legătură între acesta (jurământ – n.r.) şi Dumnezeu în vreun fel”, a spus el. „Jurământul este către Constituţie”, a adăugat Suri.

Suri a adăugat că Constituţia permite unui viitor preşedinte fie să jure, fie să afirme. Părinţii fondatori ai SUA „au lăsat deschisă posibilitatea pentru cineva care este ateu”, a apreciat Suri.

Purtătorii de cuvânt ai lui Trump nu au răspuns la o solicitare de comentarii.

Articolul 2 din Constituţia Statelor Unite spune că un viitor preşedinte „va depune următorul jurământ sau afirmaţie: Jur (sau afirm) în mod solemn că voi executa cu fidelitate Oficiul de Preşedinte al Statelor Unite şi voi păstra, proteja şi apăra, în măsura posibilităţilor mele, Constituţia Statelor Unite”.

Trump a ales Biblia pe care a depus jurământul al 16-lea preşedinte al SUA, Abraham Lincoln, şi o altă Biblie pe care republicanul a primit-o de la mama sa, a anunţat echipa sa de tranziţie. 

Când nu era preocupat de telefon, Elon Musk analiza înmărmurit detaliile arhitectonice ale Rotondei Capitoliului.

Fesul purtat de liderul minoritatii, Chuck Schumer, după părăsirea clădirii istorice face furori pe internet. Este de altfel un fes cu simbolul echipe favorite de fotbal american, Buffalo Bills.

Iar pălăria care a împiedicat sărutul soțului Donald Trump, nu a împiedicat îmbrățișarea fostei prime doamne, Jill Biden.

” Și încă un selfie pentru drum. Te iubim America” – este o fotografie postată de fostul cuplu prezidențial înainte de a părăsi Casa Albă.

Cel mai încantat după ziua de ieri a fost, bineînțeles, președintele Donald Trump.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite ale Americii: Cred că a fost incredibil la Capitoliu. Știți de ce mi-a plăcut? Pentru că am avut cronici grozave pentru discursul acela. Am primit cronici grozave. Vă vine să credeți? Chiar au fost corecți.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite