Trump, invitat la Hiroshima şi Nagasaki în anul în care se comemorează 80 de ani de la bombardamentele atomice

29 ianuarie 2025, 10:16 (actualizat 29 ianuarie 2025, 14:43)

Primarii din Hiroshima şi Nagasaki l-au invitat pe Donald Trump să viziteze Japonia în acest an, cu prilejul celei de a 80-a comemorări a bombardamentelor atomice asupra celor două oraşe japoneze, au anunţat miercuri cei doi edili, relatează AFP.

Într-o scrisoare comună adresată preşedintelui americani, primarii îi cer preşedintelui SUA să vină să asculte „în persoană mărturiile ‘hibakusha’ („supravieţuitorii bombelor” în japoneză)” şi să-şi aprofundeze înţelegerea „inumanităţii armelor nucleare”.

„Sperăm cu sinceritate că vă veţi îndepărta de noţiunea de dependenţă nucleară şi că veţi avea iniţiative puternice în favoarea abolirii armelor nucleare şi a instaurării unei păci mondiale durabile”, afirmă primarii în scrisoarea datată marţi şi consultată de AFP miercuri.

În 2010, fostul ambasador al SUA în Japonia John Roos a devenit primul reprezentant american care a asistat la comemorarea anuală de la Hiroshima, el participând doi ani mai târziu şi la un eveniment similar de la Nagasaki.

Barack Obama a devenit primul preşedinte american în exerciţiu care s-a deplasat la Hiroshima în 2016, urmat de Joe Biden în 2023. Donald Trump nu a făcut această deplasare în primul său mandat, deşi cei doi primari l-au invitat, potrivit media japoneze.

SUA au lansat o bombă atomică asupra Hiroshima pe 6 august 1945 şi o alta asupra Nagasaki pe 9 august, singurele momente din istorie în care armele nucleare au fost utilizate pe timp de război. Câteva zile mai târziu, Japonia a capitulat.

Circa 140.000 de persoane au murit la Hiroshima şi 74.000 de la Nagasaki, între care numeroase persoane care au supravieţuit exploziilor dar au decedat mai târziu din cauza expunerii la radiaţii.

SUA nu şi-au cerut niciodată scuze pentru cele două bombardamente, notează AFP.

Anul trecut, primarul din Nagasaki, Shiro Suzuki, a declanşat o polemică neinvitându-l pe ambasadorul Israelului la ceremonie, explicând că decizia nu este „politică”, dar vizează evitarea unor eventuale manifestaţii legate de conflictul în Orientul Mijlociu.

Ambasadorii SUA, Israelului, Regatului Unit şi altor ţări au refuzat să participe la ceremonie în semn de protest şi au asistat la un eveniment comemorativ mai modest la Tokyo.

În 2024, premierul Nobel pentru pace i-a fost decernat lui Nihon Hidankyo, un grup japonez de supravieţuitori de la Hiroshima şi Nagasaki care militează pentru o interdicţie a armelor nucleare.

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite