Sâmbătă 3 mai 2025 | București 27˚C / Cer variabil

Trei „stații” spre veșnicie: ritualul funerar al Papei Francisc. „În umbra Fecioarei Maria” – Ultima sa dorință. Sicriul va fi depus direct pe pavaj

22 aprilie 2025, 18:35 (actualizat 22 aprilie 2025, 19:07)

Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă, la ora 11:00, ora României. Miercuri dimineață, trupul său neînsuflețit va fi depus în Bazilica Sf. Petru, unde credincioșii vor putea să-i aducă un ultim omagiu. Sunt deciziile primei congregații generale a cardinalilor, reunită la Vatican pentru a stabili planul pregătirilor pentru funeralii.

Papa Francisc va fi înmormântat sâmbătă, 26 aprilie. Italia a decretat cinci zile de doliu național

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, la ora 11.00 ora României, a anunţat Vaticanul. Sfântul Scaun a dat publicităţii şi imagini de la priveghiul Suveranului Pontif, care a avut loc aseară în capela reședinței sale, acolo unde a fost depus sicriul. Mâine dimineaţă, cosciugul va fi dus în Piaţa Sfântul Petru, unde credincioşii vor putea să îi aducă un ultim omagiu. La funeraliile de sâmbătă vor participa liderii lumii, printre care şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, dar şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan.

Între timp, Sfântul Scaun a dat publicității primele imagini de la priveghiul Suveranului Pontif, care a avut loc aseară în capela reședinței sale, acolo unde a fost depus sicriul cu trupul acestuia.

Aproximativ 60 de cardinali au sosit marți dimineața la Vatican pentru prima congregație generală, desfășurată în Sala Sinodului.

La sosire, fiecare a primit planurile de înmormântare și alte câteva documente privind ceremonia funerară.
Nathalie Becquart, subsecretar al Sinodului: Este prima reuniune a cardinalilor care trebuie să stabilească pașii următori. S-a discutat despre ziua și durata funeraliilor.

Sâmbătă va fi înmormântat Papa Francisc. Va fi o ceremonie în Piața Sf. Petru, la care vor participa lideri ai lumii și credincioșii, iar înmormântarea propriu-zisă, la Biserica Santa Maria Maggiore, va avea loc într-un cadru restrâns.

Gianfranco Ravasi, cardinal: A fost, poate, ultimul mesaj pe care ni l-a transmis: că vrea să fie înmormântat în umbra unei femei – în acest caz, Fecioara Maria. Simbolul acestei dorințe este un apel ca Biserica să facă mai mult pentru femei.

La Biserica Santa Maria Maggiore, lăcașul îndrăgit de Pontif încă de la începutul carierei sale în slujba Domnului, a început deja pelerinajul. Credincioșii stau cu orele în stradă ca să ajungă să se roage la icoana Maicii Domnului, acolo unde obișnuia și Papa Francisc să se reculeagă.

Trisha Thomas, corespondent AP, Vatican: „De dimineață, Vaticanul a publicat primele imagini cu Papa Francisc decedat. A fost depus la Capela Santa Marta, reședința Papei

Așa cum și-a dorit Suveranul Pontif, trupul său a fost așezat într-un sicriu simplu, din lemn, îmbrăcat în veșmintele roșii – culoarea liturgică –, cu nelipsitul rozariu ținut între palme.”

Aceasta este prima, așa-numită, „stație” din cele trei ale ritualului funerar.

În a doua, trupul Pontifului va fi adus în Piața Sfântul Petru. Așa cum și-a dorit Papa Francisc, sicriul nu va fi depus pe un catafalc, ci direct pe jos, pentru a sublinia rolul său de pastor, și nu de șef de stat.

A treia stație este dedicată înmormântării.

Funeralii Papa Francisc/ Alegerea noului papă va fi influenţată de modificările aduse de Francisc conclavului

Numele „papabililor”, sau cardinalii favoriţi de a urca pe Sfântul Scaun după moartea papei Francisc, circulă în presă de mai multă vreme, în contextul sănătăţii tot mai şubrede a papei din ultima perioadă. Alegerea unui nou papă va fi în mod categoric influenţată de modificările aduse de Francisc geografiei conclavului cardinalilor electori.

Trisha Thomas, corespondent AP, Vatican: „După funeralii, vor urma nouă zile de doliu, așa-numitele „novendiales”. Abia după aceste zile, cardinalii se vor reuni în conclav pentru a-l alege pe succesorul Papei Francisc.”

În congregația de astăzi au fost aleși trei asistenți ai Cardinalului Șambelan, desemnat de Papa Francisc încă din 2019 – cardinalul Kevin Farrell. Împreună, aceștia vor conduce treburile curente și pregătesc deja conclavul care va avea loc în Capela Sixtină. Acesta nu poate fi convocat mai târziu de a 15-a zi de la decesul Papei și nici în cele nouă zile de doliu care încep din ziua înmormântării.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite