Atac masiv al ruşilor în Ucraina. Opt persoane au murit și peste 70 au fost rănite la Kiev și Harkov. Peskov: Noi nu lovim civili
Atac masiv al ruşilor în Ucraina. Au fost vizate clădiri de locuinţe din capitala Kiev şi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina. În bombardamentele ruşilor au murit cel puţin 8 oameni şi peste 70 au fost răniţi. Moscova susţine însă că ţintele loviturilor aeriene ar fi fost obiective militare.
La Kiev, sirenele s-au declanşat în zori, când oamenii dormeau. Au fost distruse parţial blocuri de locuinţe, dar si clădiri publice.
Au fost scene de haos. Oamenii s-au repezit spre adăposturi, iar cei ale căror blocuri nu au refugii în apropiere sau care nu se pot deplasa au ieşit din apartamente şi au stat pe coridoare. Pe întuneric.
„O am pe bunica mea bătrână, nu pot s-o las în casă şi să mă duc în adăpost. Am stat pe coridor, s-a auzit o explozie, pereţii s-au zgâlţâit şi s-au spart geamurile”
Ore întregi, echipele de salvare s-au luptat să scoată supravieţuitori de sub dărâmături.
Distrugeri mari şi la Harkov, după bombardamentele ruşilor.
În Harkov, trupul unei fetițe de 11-12 ani a fost scos de sub dărâmături, iar numărul victimelor ombardamentelor rusești se ridică la opt persoane.
Mai multe blocuri de locuinţe au fost parţial distruse, iar locatarii au fost evacuaţi. Unii încearcă să ia în grabă ce mai pot recupera din acte sau obiecte de valoare.
“Când a început bombardamentul, m-am lăsat în genunchi, lângă maşina de spălat. Ceva m-a rănit aici. Dar sunt în viaţă, alţii au murit. Apartamentul meu e distrus.”
Ca şi la Kiev, echipele de salvare au dus o lupta contra cronometru pentru a salva oamenii rămaşi captivi sub mormanele de moloz.
Bombardamentele au avariat o conducta de gaz din Harkov.
Mii de oameni au rămas fără căldură şi electricitate, iar repararea conductei avariate va dura, spun autorităţile locale.
Armata rusă nu vizează civili atunci când lovește obiecte din Ucraina, a declarat marți Kremlinul, solicitat să comenteze ceea ce Ucraina a declarat că au fost lovituri rusești mortale asupra orașelor Kiev și Harkov.
Întrebat dacă loviturile au fost răspunsul Moscovei la ceea ce Rusia a declarat că a fost un atac ucrainean asupra orașului Doneţk, controlat de Rusia în estul Ucrainei, în urma căruia au murit duminică 27 de persoane, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor “Nu, nu puteți spune asta. Noi continuăm operațiunea noastră militară specială, iar armata noastră nu lovește facilități sociale și cartiere rezidențiale și nu lovește civili, spre deosebire de regimul de la Kiev”.
„ Asta diferenţiază în mod fundamental armata noastră de armata regimului de la Kiev” a mai spus Peskov.

