Trei oameni au murit în stațiunea bulgărească Elenite, în urma viiturilor. Torenții de noroi au distrus totul în cale

Inundații în Elenite/Foto: Captură X
3 October 2025, 20:44 (actualizat 3 October 2025, 20:46)

Precipitații de o violență excepțională au provocat vineri inundații în sud-estul Bulgariei în urma cărora trei persoane au murit la Elenite, o stațiune la Marea Neagră, a anunțat ministrul bulgar de Interne, Daniel Mitov, informează AFP.

‘Printre victime se numără doi salvatori: unul din cadrul poliției de frontieră, iar celălalt, un tractorist‘, a declarat Mitov la Radioul Național Bulgar.

A treia victimă a fost surprinsă de creșterea apelor într-un hotel, potrivit autorităților.

Înregistrări difuzate pe rețelele sociale arată torenți de apă noroioasă târând mașini pe una dintre străzile principale din localitatea Elenite.

Viitura, apărută cu puțin înainte de prânz, a avariat clădiri și drumuri.

Se văd, de asemenea, mai multe vehicule duse până la mare. O dronă a fost trimisă la fața locului pentru a verifica dacă erau ocupate‘, a declarat ministrul adjunct de Interne, Toni Todorov, în cadrul unei conferințe de presă la Sofia.

Din cauza precipitațiilor abundente, a fost decretată starea de urgență în mai multe comune din sud-estul și nord-vestul țării.

Ecologiștii trag semnalul de alarmă de ani de zile, denunțând betonarea litoralului Mării Negre, care contribuie la amplificarea pagubelor în timpul catastrofelor naturale. Preluare Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite